5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Analize precise și eficiente în laboratoarele de Analize Medicale și Microbiologie ale Spitalul Județean de Urgență Slatina

- Advertisement -

În cea mai mare unitate medicală din județul Olt, Spitalul Județean de Urgență Slatina, sunt oferite servicii complete de analize medicale, realizate cu aparatură de ultimă generație și rezultate rapide, pentru un diagnostic corect și un tratament eficient.

Spitalul Slatina se laudă că are date în folosință un Laborator de Analize Medicale, cu punct de lucru în orașul Scornicești, Laboratorul BK tot de la Scornicești, dar și de Laboratorul de Microbiologie Medicală, singurul de acest fel din Olt.

Potrivit reprezentanților unității spitalicești, Laboratorul de Analize Medicale de la Scornicești îți pune la dispoziția oltenilor o gamă largă de analize esențiale pentru sănătatea lor – Hematologie: hemograma completă și alte analize ale sângelui; Coagulare: teste pentru evaluarea capacității de coagulare; Biochimie: analize serice și urinare pentru funcțiile organelor; Imunologie: markeri tumorali, hormoni, vitamine; Virusologie: teste pentru hepatite și HIV, Laboratorul BK, tot din Scornicești, se ocupă de identificare și antibiograma BK.

Iar Laboratorul de Microbiologie Medicală, singurul de acest fel din județul Olt, efectuează o gamă largă de teste de bacteriologie, micologie și parazitologie.

„Identificăm germenii patogeni și testăm sensibilitatea la antibiotice și antifungice, oferind informații esențiale pentru un tratament corect”, transmite SJU Slatina.

Așadar, pentru sănătatea lor, oltenii pot alege laboratoarele Spitalului Slatina pentru analize precise și eficiente.

Laboratoarele sunt acreditate Renar SR EN ISO 15189:2023, asigurând controlul intern și extern al analizelor efectuate.

„De asemenea, sunt dotate cu echipamente moderne, achiziționate cu sprijinul Consiliului Județean Olt, iar personalul are înaltă pregătire profesională, asigurând cele mai bune servicii medicale”, mai arată reprezentanții unității medicale.

Pentru orice întrebare sau programare contactul poate fi direct la numerele de telefon 0249.436.139, 0249.431.765, 0249.431.765, interior 135 sau pe adresele de e-mail: laborator@spjslatina.ro, microbiologie@spjslatina.ro.
Se poate folosi și telefonul pacientului pentru programări – 0349.911, de luni până vineri, între orele 12:00 – 19:30.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți