Principalul motiv pentru care românii iau o gustare între mese este pofta (65%), urmată de dorinţa de a obţine energie suplimentară (31%) sau necesitatea de a potoli foamea (28%), relevă cel mai recent studiu dat publicităţii de Reveal Marketing Research.
Conform unui comunicat transmis marţi AGERPRES, studiul a avut ca scop analiza detaliată a obiceiurilor şi preferinţelor românilor în ceea ce priveşte consumul gustărilor între mese, un comportament alimentar des întâlnit în viaţa de zi cu zi. Astfel, 39% dintre români consumă gustări între mese zilnic, în special femeile (45% comparativ cu 33% în cazul bărbaţilor), iar 41% le aleg de câteva ori pe săptămână.
Gustările sănătoase sunt preferate într-o măsură mai mare de persoanele de peste 55 de ani (46%), o categorie cunoscută pentru interesul crescut faţă de un stil de viaţă mai sănătos, precum şi de cei din mediul urban (40% comparativ cu 32% mediul rural).
Referitor la obiceiurile de cumpărare a gustărilor, 60% dintre români le planifică atunci când merg la cumpărături, iar 40% le achiziţionează spontan sau din impuls. În plus, majoritatea preferă să le cumpere din supermarket-uri/ hypermarket-uri (72%) şi în mai mică măsură din magazinele de proximitate (20%).
O analiză mai detaliată relevă faptul că pofta este o motivaţie mult mai puternică pentru tinerii din Generaţia Z, cu vârste cuprinse între 18-24 ani (79%), în timp ce persoanele cu vârste între 35-44 ani sunt mai preocupate de aspecte funcţionale, precum necesitatea de a obţine energie suplimentară pe parcursul zilei (35%).
În percepţia românilor, cele mai sănătoase gustări sunt fructele proaspete (73%), mixul de nuci şi fructe uscate (49%), iaurtul grecesc cu nuci sau seminţe (33%), smoothie-urile (20%) şi chipsurile de legume coapte (17%).
O tendinţă semnificativă este interesul în creştere al românilor pentru gustările cu beneficii specifice, precum energie sau imunitate, care sunt apreciate în mare şi foarte mare măsură de 34% dintre aceştia.
Cei mai interesaţi de această categorie sunt persoanele cu vârste între 35-44 de ani (38%), cei cu venituri mai mari de peste 4000 RON (44%) şi locuitorii din mediul urban (37% faţă de 30% în mediul rural). Această tendinţă poate fi explicată printr-o conştientizare tot mai mare a importanţei unui stil de viaţă sănătos, în special în rândul celor cu venituri mai mari şi care locuiesc la oraş, unde accesul la informaţii şi produse sănătoase este mai facil.
Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piaţă full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.
Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 2-8 octombrie 2024 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban şi mediul rural. Mărimea eşantionului a fost de 1.029 respondenţi, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.