14.1 C
Slatina
joi,7 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Parlamentare 2024. AEP: 6.839 de persoane, înregistrate pentru a vota prin corespondenţă. S-a încheiat perioada de înscriere

- Advertisement -

Aproape 7.000 de români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate s-au înscris pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente pentru a vota prin corespondenţă la alegerile parlamentare.

Potrivit site-ului AEP, 6.839 de persoane s-au înregistrat pentru a-şi exercita dreptul de vot prin corespondenţă la scrutinul din 1 decembrie.

Perioada de înscriere s-a încheiat joi.

Cele mai multe cereri de vot prin corespondenţă au fost depuse de românii din Marea Britanie (1.544), Germania (1.359), Elveţia (524), Ţările de Jos (462). Urmează Franţa, Spania, Belgia şi Italia şi SUA.

Prin înregistrarea ca alegător prin corespondenţă, cetăţeanul român cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate şi care deţine un document care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine, solicită transmiterea prin poştă a documentelor de vot la adresa sa de corespondenţă din străinătate.

Totodată, cetăţenii români din străinătate s-au putut înregistra până la sfârşitul lunii septembrie ca alegători la secţiile de votare. Astfel, pentru parlamentare, au depus cereri pentru a vota la o secţie 6.067 de alegători.

Cele mai multe cereri au venit de la românii din Ţările de Jos (1.512), Marea Britanie (987), Germania (643), Franţa (421) şi Italia (410).

Pentru alegerile prezidenţiale, s-au înregistrat pentru a vota prin corespondenţă 6.916 cetăţeni. Cei mai mulţi români care vor vota pentru preşedintele ţării prin corespondenţă sunt din Marea Britanie (1.609), Germania (1.347), Elveţia (555), Ţările de Jos (421), Franţa (410).

Pentru a vota la o secţie s-au înscris 6.751 de români din diaspora. Cei mai mulţi alegători sunt din Ţările de Jos (1.653), Marea Britanie (1.107), Germania (732), Italia (478), Franţa (471).

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți