5.2 C
Slatina
vineri,15 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Marius Oprescu, președintele CJ Olt, și primarul Savu Ungureanu au inaugurat sala de sport din comuna Slătioara

- Advertisement -
Eveniment de anvergură în cursul zilei de duminică, 20 octombrie, pentru comunitatea din localitatea Slătioara. Comună învecinată municipiului reședință a județului Olt, Slatina, Slătioara se bucură de o sală de sport la standarde europene, care a fost realizată cu fonduri de la Compania Națională de Investiții, cofinanțarea venind din partea Consiliului Județean Olt. 
Iar Savu Ungureanu, primar al localității oltene, s-a bucurat de oaspeți de seamă la momentul inaugurării sălii de sport cu 180 de locuri în tribune, iar pe lângă zecile de localnici care au fost prezenți și soborul de preoți ai Parohiei Slătioara ce a ținut o slujbă religioane de sfințire a obiectivului de investiții, au mai fost prezenți Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, Ionuț Ivan și Virgil Delureanu, vicepreședinți ai CJ Olt, senatorii Siminica Mirea și Liviu Voiculescu, precum și deputatul Emil Albotă.
Momentul a fost unul festiv, oaspeții fiind întâmpinați cu pâine și sare de copii frumos îmbărcați în costume populare, pentru ca momentul să fie urmat de tăierea panglicii de către edilul Savu Ungureanu și Marius Oprescu, președintele forului județean.
Investiția este una care se ridică la peste 10 milioane de lei, iar sala de sport a fost inaugurată la scurt timp după ce același tip de sală de sport a fost inaugurat de autoritățile județene și în comuna Găvănești.
„Astăzi, la Slătioara, am inaugurat o sală de sport, investiție guvernamentală de peste 10 milioane de lei, foarte bine dotată și cu un spațiu generos, care depășește fascinația unora, care se laudă între ei prin săli de sport goale. În septembrie, am dat în folosință o sală de sport la Găvănești, foarte necesară pentru orele de educație fizică și nu numai, iar astfel de investiții pe fonduri guvernamentale vor continua să devină realitate în lunile următoare. Aceste realizări arată angajamentul echipei care contează pentru dezvoltarea fiecărei comunități locale din județ”, a declarat Marius Oprescu, la scurt timp după ce noua sală de sport din localitatea învecinată Slatinei a fost inaugurată.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți