3.2 C
Slatina
miercuri,11 decembrie,2024

Ultimele Articole

Biroul pentru Protecția Animalelor Olt: Peste 40 de animale, printre care o cucuvea și două lebede, salvate din pericole iminente și plasate în adăposturi sigure. S-au întocmit și trei dosare penale

- Advertisement -

Sala de ședințe a Inspectoratului de Poliție Județean Olt a găzduit în dimineața zilei de vineri, 8 noiembrie, o conferință de presă ai cărei amfitrioni au fost comisarul șef Ionuț Ilinca, șeful IPJ, subcomisarul Alin Miu, șeful Biroului pentru Protecția Animalelor, și comisarul Ștefan Mutu, șeful Serviciului Cabinet. Aceștia au prezentat în fața jurnaliștilor un bilanț al activității Biroului Protecția Animalelor Olt pe primele zece luni ale anului 2024. Statisticile oamenilor legii arată că în toată această perioadă au fost salvate peste 40 de animale, majoritatea câini, dar și o cucuvea și două lebede, care sunt specii protejate de lege. Totodată, oamenii legii au întocmit și trei dosare penale pentru protecția animalelor pe numele unor bărbați din mediul rural care aveau câini din rase periculoase – pitbull, amstaff – care le-au tăiat urechile și cozile.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a înființat Biroul pentru Protecția Animalelor începând cu anul 2021, fiind o structură dedicată salvării și protejării animalelor, care se implică activ în prevenirea și combaterea abuzurilor, dar și în asigurarea unor condiții de viață și îngrijire corespunzătoare pentru toate ființele vulnerabile. Obiectivul principal al acestui birou este ca fiecare animal, cu sau fără stăpân, să beneficieze de protecția necesară și de tratamentele adecvate. În colaborare cu instituții și organizații care activează în domeniu, cum ar fi Direcția Sanitară Veterinară, Consiliul Județean, Garda Națională de Mediu și diverse asociații non-guvernamentale, polițiștii din județul Olt au intervenit pentru a salva animale aflate în situații critice. În primele zece luni ale acestui an, 42 de animale, printre care 39 de câini, o cucuvea și două lebede, au fost salvate din pericole iminente prin aplicarea de ordine de plasare în adăposturi sigure. Aceste intervenții au avut un impact real asupra vieților acestor ființe neajutorate”, a declarat Ionuț Ilinca, comandantul IPJ Olt.

Specie protejată de lege, cuveaua, spre exemplu, a fost găsită de o profesoară din orașul Drăgănești Olt și pentru că nu putea avea grijă de pasărea sălbatică a cerut sprijinul polițiștilor de la Protecția Animalelor care au ridicat-o și dus-o într-un adăpost.

Comandantul Ilinca a fost completat de subcomisarul Alin Miu, șeful Biroului pentru Protecția Animalelor Olt, care a spus că, în perioada menționată, biroul pe care îl conduce a răspuns activ sesizărilor și plângerilor cetățenilor, având ca rezultat soluționarea a 179 de petiții și aplicarea a 284 de sancțiuni contravenționale, totalizând 113.240 de lei.

„Aceasta este doar o parte a eforturilor depuse pentru ca animalele să beneficieze de protecție și pentru a educa societatea în privința responsabilității față de acestea. În cadrul acestor activități, polițiștii au desfășurat 28 de planuri de măsuri, care au inclus atât prevenirea actelor de cruzime asupra animalelor, cât și combaterea comerțului ilegal cu animale. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 113 sancțiuni și întocmite trei dosare penale pentru protecția animalelor”, a spus subcomisarul Alin Miu.

 

Șeful Biroului pentru Protecția Animalelor Olt a mai spus că dosare penale au fost întocmite pentru încălcarea articolului 25, alineat 1, litera a, al Legii 205 din 2004 mai exact intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal.

Pentru faptele comise riscă să stea până la trei ani de pușcărie.

„După cum ştiţi, la câinii din rasele periculoase – pitbull, amstaff – se cupează urechile, se taie, sau cozile. Sunt dosare deschise în mediul rural: Drăghiceni, Vâlcele şi Izvoarele. Pur şi simplu, îi ţineau pentru dumnealor, nu pentru reproducere sau revânzare. Pentru această faptă riscă închisoarea de la şase luni la trei ani”, a mai spus Miu.

De aceea, un aspect deosebit de important în activitatea celor zece polițiști din cadrul acestui birou este educația cetățenilor, iar în acest sens au desfășurat activități constante de informare.

„Ne dorim ca fiecare persoană care deține un animal să conștientizeze importanța respectării legislației privind microciparea, înregistrarea și sterilizarea câinilor, măsuri care contribuie la prevenirea abandonului și la reducerea numărului de animale fără stăpân. De asemenea, atragem atenția asupra faptului că abandonarea unui animal este o faptă gravă, sancționată conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor, iar acest lucru nu face decât să sublinieze responsabilitatea morală pe care o avem față de ființele care depind de noi. În final, printr-o colaborare constantă și o implicare activă din partea tuturor instituțiilor și cetățenilor, putem construi o comunitate în care respectul față de viață și protecția animalelor să devină norme acceptate de toți”, a subliniat reprezentantul Biroului pentru Protecția Animalelor al Poliției Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți