2.2 C
Slatina
miercuri,11 decembrie,2024

Ultimele Articole

Ce posturi sunt scoase la concurs de instituțiile statului în Olt. Șase joburi la nivelul Spitalului Orășenesc Corabia

- Advertisement -

Zece autorități publice locale și instituții de stat din Olt au posturi scoase la concurs în această perioadă, potrivit portalului posturi.gov.ro. 20 de locuri de muncă sunt vacante la această dată, cele mai multe dintre acestea fiind disponibile în cadrul mai multor unități spitalicești, primării și instituții de învățământ. Spre exemplu, numai la Spitalul Orășenesc Corabia (FOTO) sunt scoase la concurs șase posturi.

Așadar, la unitatea medicală din orașul situat pe malul fluviului Dunărea sunt vacante un post de infirmieră debutant, studii gimnaziale – Secția Pediatrie; un post de îngrijitoare, studii gimnaziale – Compartimentul Chirurgie; un post de îngrijitoare, studii gimnaziale – Secția Medicină Internă; un post de muncitor calificat IV – zidar, studii gimnaziale, pe perioadă nedeterminată; un post asistent medical debutant, studii postliceale, specialitatea medicină generală, pe perioadă nedeterminată, în cadrul Secției Medicină Internă, și un post statistician medical debutant, studii medii, pe perioadă nedeterminată, în cadrul Ambulatoriului de Specialitate.

Celelalte joburi existente la nivelul instituțiilor de stat oltene, la începutul săptămânii, adică pe 11 noiembrie 2024, sunt următoarele: muncitor calificat I, pe perioadă nedeterminată; medic veterinar, gradul profesional debutant, pe perioadă determinată, la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, cu sediul în municipiul Slatina; operator debutant, nivel de studii medii, la Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală cu punct de lucru la Scornicești al Spitalului Județean de Urgență Slatina; auditor grad profesional I, nivel de studii superioare, la Compartiment Audit Intern din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina; muncitor calificat – instalator, treaptă IV, nivel de studii medii gimnaziale, pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, la Formație reparații clădiri, instalații sanitare, din cadrul Serviciului Tehnic, pentru deservire Stație de epurare – Spitalul Județean de Urgență Slatina; îngrijitor, nivel de studii medii liceale la Compartimentul Deservire Generală, Serviciul Relaţii Publice, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică şi Transparenţă Decizională din cadrul Consiliului Județean Olt; asistent medical comunitar, gradul PL, pe perioadă nedeterminată; referent, clasa III, grad superior, Compartiment financiar contabil din cadrul Primăriei comunei Izvoarele; muncitor calificat II la Compartimentul Personal Exploatare – SRP Slăveni din cadrul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Olt; muncitor calificat treaptă I în cadrul Serviciul Iluminat Public, Compartiment Mentenanță și Dezvoltare Rețele Iluminat Public, pe perioadă nedeterminată, la Direcția Administrarea Străzilor și Iluminatului Public a Primăriei municipiului Slatina; șofer microbuz şcolar, treapta profesională I, nivel de studii medii gimnaziale, la Serviciul Transport/SSM – Situaţii de Urgenţă al Primăriei orașului Corabia; administrator financiar – contabil șef, pe perioadă nedeterminată; secretar șef, pe perioadă nedeterminată, la Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu” Drăgănești Olt; expert, gradul II, nivel de studii superioare, la Compartimentul Registratură al Inspectoratului Județean în Construcții Olt.

Informații suplimentare despre condițiile de participare la concursurile organizate pentru aceste posturi, dar și care este calendarul de desfășurare a probelor acestora, pot fi consultate accesând acest LINK.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți