5.9 C
Slatina
miercuri,4 decembrie,2024

Ultimele Articole

Șoferi prinși băuți în trafic. Unul avea 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat

- Advertisement -

Doi conducători auto sunt cercetați penal după ce polițiștii i-au depistat în stare de ebrietate la volan. Primul dintre ei s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub posibila influență a alcoolului, având în vedere că în urma testării cu aparatul alcooltest rezultatul indicat a fost de 1,17 miligrame pe litru (mg/l) alcool pur în aerul expirat. 

În seara zilei de luni, 11 noiembrie, în jurul orei 17.45, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 9 Scornicești au oprit pentru control, pe Drumul Județean 703, în comuna Tătulești, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din localitate.

„Întrucât șoferul emana halenă alcolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Pe numele celuilalt conducător auto s-a întocmit dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

În aceeași zi de luni, în jurul orei 18:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 5 Deveselu, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Caracal, din comuna Băbiciu, județul Olt, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din localitate. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat acestuia testarea cu aparatul etilotest, însă bărbatul a refuzat atât testarea, cât și prelevarea de mostre biologice la o unitate medicală.

Polițiștii continuă cercetările în ambele cauze, pentru administrarea probatoriului și dispunerea de măsuri legale.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți