Lemnul trebuie să rămână o sursă importantă pentru încălzire în mediul rural, însă România are şi alte resurse naturale bogate care pot constitui alternative mai ecologice, precum biomasa reziduală, biogazul şi energia geotermală, susţine preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă.
„În România, majoritatea locuinţelor din mediul rural utilizează lemne pentru încălzire şi gătit, în sobe vechi cu randament scăzut. Veniturile scăzute ale populaţiei din mediul rural şi costul în creştere al lemnelor conduc la un număr ridicat de gospodării care nu îşi permit încălzirea adecvată a locuinţei. Lemnul trebuie să rămână o sursă importantă pentru România, dar lemnul rezidual din procesul de întreţinere şi exploatare silvică a pădurii, după o uscare corespunzătoare şi mai ales după reabilitarea clădirilor şi folosirea unor sobe cu randamente ridicate. Fără a se pune problema renunţării la lemne, România are însă şi resurse naturale bogate care pot constitui alternative mai ecologice faţă de încălzirea cu lemne, precum biomasa reziduală, biogazul şi energia geotermală”, spune acesta, într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.
În special în mediul rural, biomasa este principalul combustibil utilizat pentru încălzire. Cantitatea de lemn de foc utilizată anual este în jur de 13,5 milioane tone, conform datelor din Strategia energetică naţională. Există însă şi soluţii alternative de încălzire, bazate pe resursele regenerabile locale existente la nivelul fiecărei comunităţi, ce pot asigura costuri mai mici şi chiar autonomie energetică a satelor.
Potrivit comunicatului, satele bioenergetice sunt un model european în care surse regenerabile de energie, ca biomasa din agricultură şi silvicultură, sunt utilizate într-o centrală de cogenerare care furnizează energie satului în sisteme centralizate de încălzire. Căldura pe bază de biogaz este completată de alte surse regenerabile (de exemplu, resturi lemnoase, energie solară).
„Atât în cazul acestor sate bioenergetice, cât şi în cazul satelor existente la noi, problema energetică trebuie să înceapă cu creşterea eficienţei energetice a clădirilor (reducerea pierderilor energetice în clădiri), creşterea eficienţei energetice a echipamentelor (sobe, centrale). După instalare, reţeaua de încălzire poate fi alimentată cu orice sursă de căldură durabilă, în funcţie de dezvoltările viitoare. Pentru ca un astfel de proiect să aibă succes, un element critic este să fie convinsă comunitatea şi cât mai mulţi oameni din sat să se racordeze la termoficare”, explică Chisăliţă.
El atrage atenţia că în ciuda faptului că biomasa reziduală este prezentă în România din belşug, sub formă de reziduuri forestiere sau agricole, foarte puţin este valorificată pentru producerea de energie termică, în mare parte rămânând neutilizată. Aşa cum reiese din proiectul Strategiei energetice, potenţialul energetic al biomasei lemnoase în România rezultă din: reziduuri din exploatări forestiere, reziduuri din ferme zootehnice; deşeuri de lemn-rumeguş şi alte resturi de lemn (tulpini, crengi, frunziş, coajă, precum şi produse prelucrate ca peleţi, brichete şi aşchii); deşeuri agricole (cereale, tulpini de porumb, resturi vegetale de viţă de vie etc).
În ceea ce priveşte biometanul (obţinut prin purificarea biogazului), o analiză a Comisiei Europene din 2021 arată că România are un potenţial semnificativ de producţie, de 2 miliarde metri cubi/an la orizontul 2030 (având capacitatea de a înlocui aproximativ 80% din importurile actuale de gaz natural cu biometan).
„Cu toate astea, România reprezintă una dintre cele mai puţin dezvoltate pieţe de biogaz din UE. Biometanul poate fi obţinut din culturi energetice, reziduuri forestiere, paie, gunoi de grajd şi deşeuri biologice. Exemple de bune practici la nivel european arată că astfel de soluţii funcţionează şi ar putea fi aplicate şi în România”, subliniază preşedintele AEI.
În landul Baden-Wurttemberg din Germania există deja aproximativ 170 de sate de bioenergie realizate şi în funcţiune, iar alte exemple se regăsesc în Cehia, Grecia sau Franţa.
În ceea ce priveşte resursele geotermale, pe teritoriul României au fost identificate mai multe areale în care potenţialul geotermal se estimează că ar permite aplicaţii economice. Conform Strategiei Energetice naţionale, acestea se regăsesc pe o zonă extinsă în vestul Transilvaniei şi pe suprafeţe mai restrânse în nordul Bucureştiului, la nord de Râmnicu Vâlcea şi în jurul localităţii Ţăndărei. Cercetările anterioare anului 1990 au relevat faptul că potenţialul resurselor geotermale cunoscute din România însumează aproximativ 1,67 milioane Gcal/an. Datele colectate din perioada 2014-2016 consemnează că din acest potenţial sunt valorificate anual sub formă de agent termic sau apă caldă între 155.000 şi 200.000 Gcal. Aşadar, doar 12% din potenţial este valorificat.
În plus, studii realizate în cadrul regiunii de sud-est a Europei au evaluat potenţialul economic geotermal al României pentru producere energie termică la nivelul a 357 MW (2.500 GWh), a continuat Dumitru Chisăliţă.
„În România, energia geotermală este folosită pentru încălzirea locuinţelor din mediul rural la scară foarte mică. Un exemplu este comuna Lovrin (judeţul Timiş). Potenţialul real al energiei geotermale rămâne neevaluat, atât timp cât statisticile rămân fragmentate şi resursele geotermale sunt insuficient cartografiate, a arătat recent Comitetul Economic şi Social European (CESE). În plus, Comitetul a subliniat că investiţiile în centralele geotermale nu vor funcţiona fără ajutor financiar la nivel naţional, fiind nevoie de stimulente guvernamentale pentru a atrage şi a reduce riscul investiţiei iniţiale”, a adăugat el.
Potrivit acestuia, un nou sistem care trebuie să se dezvolte în România este cel de captare a căldurii subterane cu circuit închis care este folosit din anul 2019. Tehnologia poate fi aplicată oriunde există temperaturi ridicate în subteran, iar, pentru o ţară ca România, caracterizată prin tradiţie în ceea priveşte operaţiunile de foraj în industria de petrol şi gaze, implementarea tehnologiei poate constitui o oportunitate pentru utilizarea tehnologiilor şi cunoştinţelor deja aplicate de companiile petroliere.
„Tehnologia oferă oportunitatea de a produce agent termic fără folosirea combustibililor fosili, la un nivel competitiv de preţ prin comparaţie cu companiile de termoficare şi companiile de încălzire centralizată şi cu riscuri mult mai scăzute la nivel geologic. Mai mult, tehnologia poate garanta o sarcină de bază permanentă (24/7) în producţia de energie electrică şi costuri competitive comparativ cu sursele regenerabile, cele din urmă fiind considerate relativ limitative din punctul de vedere al amprentei considerabile asupra solului şi al longevităţii activelor, dar şi din punctul de vedere al disponibilităţii sursei de producţie. În plus, dată fiind amprenta la sol extrem de redusă a tehnologiei, precum şi operaţiunile silenţioase, impactul social al operaţiunilor este minimal. De aceea, această oportunitate dată de subsolul României ar trebui prioritizată din punct de vedere strategic, iar legislaţia minieră naţională (Legea Minelor nr. 85/2003) ar trebui amendată minimal, astfel încât să permită forajul de sonde de mare adâncime în vederea utilizării căldurii din subteran”, precizează sursa citată.
Totodată, având în vedere faptul că această resursă este una regenerabilă, regimul fiscal aplicabil ar trebui să fie similar celor utilizate şi în cazul altor resurse similare, cum ar fi energia fotovoltaică sau eoliană.
„Toate proiectele regenerabile în fază incipientă au nevoie de sprijin din partea statului, pentru a ajunge la scară comercială. Astfel, discuţia la nivel politic şi de reglementare este în favoarea oportunităţii de a introduce un sistem de redevenţă mai târziu, odată cu maturizarea tehnologiei şi a scăderii costurilor asociate. În concluzie, este nevoie de programe la nivel naţional şi local care să încurajeze regiunile rurale să adopte soluţii, inclusiv la scară mică, bazate pe resurse verzi de energie”, a menţionat Dumitru Chisăliţă.
