Potrivit unui comunicat de presă remis de reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Olt, beneficiază de concediu medical şi indemnizaţie pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani, asiguratul din județ care, cu acordul pacientului, îl însoţeşte pe acesta la intervenţii chirurgicale şi tratamente prescrise de medicul specialist.
„Pacientul cu afecţiuni oncologice îşi poate exprima acordul numai pentru o singură persoană la fiecare intervenţie chirurgicală, respectiv tratament. Certificatul de concediu medical pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani se eliberează de către medicul specialist al pacientului oncologic. Durata concediului medical este de cel mult 45 de zile calendaristice în interval de un an pentru un pacient cu afecțiuni oncologice”, se arată în comunicatul instituției sanitare oltene.
Potrivit aceleiași surse, cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice este de 85% din baza de calcul pentru indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și se suportată integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.