Sala de spectacole a Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina este miercuri, 27 noiembrie, cu începere de la ora 14:00, gazdă a Galei Excelenței în Educație, eveniment aflat în organizarea Consiliului Județean Olt. Aproximativ o mie de premii, în cuantum de peste 226.000 de lei, vor fi acordate celor mai buni elevi și profesori pe care îi are județul Olt la ora actuală.
Organizatorii Galei Excelenței în Educație, un eveniment dedicat recunoașterii performanțelor deosebite ale elevilor și profesorilor din județul nostru, le vor acorda și cărți și diplome celor care se numără printre premianți.
„În cadrul acestei gale, vor fi premiați 732 de elevi și 235 de profesori pentru rezultatele remarcabile obținute la competiții școlare naționale. Suma totală alocată premiilor este de 226.150 lei. Pe lângă premiile în bani, vor fi acordate cărți și diplome, ca simboluri ale recunoașterii meritelor și eforturilor depuse de elevi și profesori”, au transmis reprezentanții CJ Olt.