6.1 C
Slatina
vineri,29 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Marius Oprescu, președintele CJ Olt, declară: „În prețul apei nu este inclusă pierderea de rețea”

- Advertisement -

Marius Oprescu, președinte al Consiliului Județean Olt, a susținut vineri după-amiaza, în Sala Europa a instituției administrative, o conferință de presă în cadrul căreia a adus în atenția jurnaliștilor, și nu numai, mai multe subiecte, printre care alegerile parlamentare care bat la ușă, rezultatele obținute la primul tur al alegerilor prezidențiale de principalele partide contracandidate, PSD și PNL, dar și despre unele teme, cum ar fi cea privind scăderea prețului metru cub de apă, pe care le-a atins joi, în cadrul unei conferințe de presă, și Mario De Mezzo, primar al municipiului Slatina.

Un prim subiect atins a fost cel privind alegerile parlamentare care au loc duminică, 1 Decembrie, de Ziua Națională a României.

„Înainte de a trece la subiectele locale pe care aș vrea să le dezbatem astăzi (vineri, 29 noiembrie n.r.), care sunt foarte importante pentru toți cetățenii Slatinei, vreau să fac câteva considerații și s-ar impune să fie făcute aceste considerații, având în vedere că duminică, de 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, avem și alegeri parlamentare. Cred că, mai mult ca oricând, aceste alegeri parlamentare sunt importante și din punctul meu de vedere sunt chiar mai importante decât alegerile prezidențiale. Cetățenii trebuie să fie conștienți că prin votul lor vor duce la formarea unei majorități în Parlament și formarea unui Guvern. E important să trimitem la București cei mai pregătiți oameni, oameni responsabili, serioși, care au demonstrat de-a lungul timpului prin fapte și mai puțin prin vorbe. Cred că e important să trimitem la București oameni loiali județului Olt, oameni care contează pentru județul Olt. În ceea ce privește Slatina, vreau să asigur că Partidul Social Democrat și consilierii locali din Consiliul Local Slatina vor contribui și vor participa și vor susține fiecare inițiativă a Primăriei Slatina care se va traduce printr-un proiect în beneficiul cetățenilor. Dar niciodată nu vom susține minciuna”, a declarat Marius Oprescu, președintele CJ și PSD Olt.

În atenție a fost adus și subiectul care în prezent îi arde cel mai mult la buzunare pe slătineni, prețul pe un metru cub de apă, dar și a faptului că grupul de consilieri locali ai PSD Slatina, împreună cu președintele organizației, deputatul Marius Iancu, au depus la Primărie proiectul de hotărâre privind acordarea subvenției de 5 metri cubi de apă slătinenilor.

„Așa cum știți, în urmă cu câteva zile, consilierii locali ai Partidului Social-Democrat din Consiliul Local al Municipiului Slatina, împreună cu președintele organizației, deputatul Marius Iancu, și cu secretarul general al organizației, Cosmin Floreanu, au mers la primărie și au depus la secretarul primăriei municipiului Slatina un proiect de hotărâre pentru acordarea subvenției de 5 metri cubi de apă. Deci, așa cum spune domnul primar, proiectul este nelegal. Vreau să vă aduc la cunoștință că, conform Codului Administrativ, articolul 36, aliniatul 1, obligă secretarul Primăriei Slatina să sprijine încadrarea legală a proiectului. Adică, dacă noi avem un proiect care nu are forma exact care trebuie, sunt probleme de formă sau de fond, secretarul Primăriei Slatina trebuie să ne anunțe, să ne sprijine, astfel încât noi acest proiect să-l încadrăm în forma legală. Iar apoi, în partea a doua, domnul primar spune că încă nu a găsit soluția legală pentru acordarea celor 5 metri cub de apă.
Păi cum, domnule primar!? Nu am spus eu în campania electorală de la locale că acești 5 metri cub de apă nu se pot acorda, că nu există cadru legal și atunci dumneavoastră ați mințit slătinenii și la o parte dintre ei le-ați influențat votul și ați obținut acest mandat printr-o minciună și printr-o fraudă? Când ați mințit? Atunci sau acum când spuneți că este nelegal? O altă scamatorie a primarului Municipiului Slatina este, așa cum știți, venirea cu reducerea prețului la apă pentru că a găsit el că în prețul la apă este inclusă și pierderea Companiei de Apă. Deci, în urma acestui demers, așa cum am ieșit în conferința de presă trecută, v-am spus că reprezentanții Consiliului Județean Olt în Consiliul de Administrație a Companiei de Apă vor susține acest demers dacă el este legal. Drept pentru care săptămâna trecută sau săptămâna aceasta, în Consiliul de Administrație s-a dat aviz ca acest proiect să intre în Adunarea Generală a Acționarilor cu modificarea bugetului de venituri și cheltuieli, că asta rezultă din acest proiect. Deci s-a dat aviz favorabil. Am luat act de acest proiect și el a fost trimis către Adunarea Generală. La Consiliul de Administrație cerând documente suplimentare, din care să rezulte că pierderea este inclusă în prețul apei, nu am avut altceva decât tot acel document despre care v-am spus, ce se reducea la o pagină și trei rânduri. Nu există o altă notă de fundamentare la dezvoltarea acestui proiect decât acea pagină și trei rânduri. Dacă n-am avut de la Consiliul de Administrație un document din care să rezulte că pierderea este inclusă în preț și care este cadrul legal prin care fac această reducere, am cerut Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ADI Oltul, documentația prin care a fost aprobat prețul apei de către ANRSC. Și, surpriză, ce să vedeți! În prețul apei nu este inclusă pierderea de rețea.
Prețul apei este format doar din altceva. (…) Primul document, dacă vă uitați la cheltuieli materiale, a doua liniuță, arată că pierderea de apă în activități de transport și distribuție în prețul total este zero. La final se constituie prețul apei care înseamnă 2,86. Ăsta este prețul apei, avizat de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice în 16 martie 2018. Deci vedeți prețul apei aprobat de către ANRSC este de 2,86, așa cum se vede și din documentul anterior. Mai departe, de aici se vede care este formula de calcul al prețului apei plecând de la prețul aprobat de ANRSC în 16 martie 2018, de 2,86 și dacă vă uitați pe prima coloană la apă, se duce cu un tarif an de an conform asumării din proiectul pe fonduri europene pe care l-am avut și în care îl avem în continuare, suntem în dezvoltarea lui, acelei investiții de 250 milioane de euro, prin care întreaga infrastructură de apă și apă uzată din Slatina și din restul localităților componente Companiei de Apă a fost fundamentată. Și acel preț trebuie să ajungă la 1 ianuarie 2024 la 7,64. Nu este nicio intervenție între timp pe acest preț. Deci prețul apei aprobat în acest moment la Slatina nu include pierderile de rețea. Întrebarea mea este următoarea: «Domnule primar, știați că prețul apei din care dumneavoastră vreți să scădeți pierderea, care nu are inclusă pierderea, este acesta și nu are pierderea inclusă? Sau nu știați? Dacă știați și ați spus lucrul ăsta înseamnă că sunteți un mare mincinos, dacă nu știați sunteți un mare incompetent! Nici nu știu ce e mai grav. Că Slatina a încăput pe mâinile unui incompetent sau pe mâinile unui mincinos”, a declarat Marius Oprescu, prezentând presei și câteva documente în acest sens.

Un alt subiect despre care edilul Mario De Mezzo a vorbit în conferința de presă a fost cel referitor la faptul că PSD a cărat oameni la Slatina, pentru a obține un rezultat mai bun.

„Așa cum știți, tot în conferința de presă domnul primar a spus că PSD a cărat oameni la Slatina pe listele suplimentare pentru a obține un rezultat bun. Vreau să îi demonstrez cu procesele verbale din 2019 și din 2024 că atât la nivel de județ Olt, cât și la nivel de Slatina, numărul votanților pe listele suplimentare sunt aproximativ egale și întâi o luăm cu 2019. În 2019, numărul total ale alegătorilor care au votat în altă secție de votare decât cea în care au fost arondați, confort domeniului, înscriși în listele electorale suplimentare, sunt de 25.683. Pe Slatina au fost 2.958. Vorbim de primul tur al alegerilor prezidențiale. În 2024, sunt 26.118, iar pe Slatina sunt 3.011. Deci, sensibil aproximativ egale. Pentru că așa cum știți, la alegerile prezidențiale oamenii au voie să voteze oriunde, în orice secție orice cetățean român are voie să voteze oriunde în țară, cât și în străinătate dacă cumva aceste alegeri îl prinde prin străinătate, cu treabă sau în vacanță. Deci, oamenii au votat, arată și procesul-verbal, aproximativ egal la fel și atunci, la fel și acum. Dacă domnul primar, sub o minciună din nou, vrea să-și ascundă rezultatul rușinos pe care el și Partidul Național Liberal l-a obținut la Slatina, este treaba lui. Dar oamenii trebuie să știe adevărul.
Nu a cărat nimeni nimic. Ăștia sunt votanții care votează pe liste suplimentare de-a lungul timpului. (…) Aș vrea în încheiere și dați-mi voie să citesc un citat care mi s-a părut că se potrivește exact în momentul de față din Abraham Lincoln: «Poți să prostești unii oameni tot timpul și toți oamenii un timp, dar nu poți să prostești toți oamenii tot timpul». Cred că se potrivește exact”, a subliniat șeful forului județean în cadrul conferinței de presă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți