Eveniment rutier în noaptea de marți spre miercuri, 10 spre 11 decembrie 2024, în jurul orei 01:30, pe strada Crișan, din municipiul Slatina, chiar în zona Spitalului Județean de Urgență. Un tânăr, care era într-o stare avansată de ebrietate și conducea cu viteză un autoturism a intrat cu acesta în gardul unității medicale, pe care l-a rupt, fiind la un pas să lovească și un alt postament din beton.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că a avut loc accidentul, iar la fața locului, pentru cercetări, s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Slatina.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 27 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Crișan, din aceeași localitate, nu ar fi adapat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu gardul unității medicale. În urma evenimentului rutier, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,10 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Sursă foto: Euro 24 – Facebook
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Zona în care s-a produs accidentul este aceeași în care cu doar câteva ore înainte un bărbat de 81 de ani, din Slatina, s-ar fi angajat neregulamentar în traversarea străzii Crișan, pe bicicletă, pe trecerea de pietoni și pe culoarea roșie a semaforului, fiind lovit de un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Șerbănești.
Sursă foto principală: Euro 24 – Facebook