Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu joi, 6 februarie 2025 cu privire la faptul că un bărbat de 34 de ani, din comuna Cezieni, deține la locuință un exemplar canin care necesită îngrijri medicale. Potrivit unor surse, tânărul ar fi făcut live-uri pe pagina de socializare Facebook cu un câine de talie mică, care era bolnav, iar în momentul în care oamenii legii au făcut cercetări, au găsit animalul mort, motiv pentru care proprietarul său a fost amendat cu 12.000 de lei.
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu i-a asigurat asistență medicală, iar din această cauză, exemplarul canin a decedat. Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor articolului 5, alineatul 1, litera e) din Legea 205/2004 privind protecția animalelor, cu amendă în valoare de 12.000 de lei”, a declarat inspectorul Claudiu ȘȚerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Potrivit sursei citate, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Olt trag un semnal de alarmă cu privire la gravitatea unor astfel de fapte și recomandă tuturor cetățenilor să manifeste grijă față de animale, asigurându-le un adăpost adecvat, acces la apă și hrană în cantități suficiente, precum și îngrijiri medicale atunci când este necesar.
„Toți deținătorii de animale au obligația legală de a lua măsurile necesare pentru a preveni orice suferință provocată acestora”, a subliniat inspectorul Claudiu Șerban.
FOTO: Arhivă