UPDATE: În urma leziunilor suferite, din nefericire, bărbatul de 77 de ani, din Caracal, a decedat la spital. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Articol inițial: Accident de circulație soldat cu urmări grave în după-amiaza zilei de marți, 1 aprilie 2025, pe Drumul Național 6, între localitățile Leu și Coșoveni, din județul Dolj. Un caracalean de 77 de ani, care conducea un autoturism, s-a angajat neregulamentar în depășirea unui TIR aflat în fața sa, moment în care a intrat în coliziune frontală cu un alt ansamblu de vehicule condus regulamentar din sens opus tot de un oltean, originar din comuna Stoicănești. În urma impactului, șoferul din Caracal și soția sa au fost răniți și au ajuns la spital.
Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea evenimentului rutier, iar la faţa locului, pentru cercetări, s-au deplasat poliţişti ai Serviciului Rutier Dolj.
Mașina condusă de bărbatul din Caracal avea să fie izbită violent și de o autoutilitară.
„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 77 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, între localitățile Leu și Coșoveni, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de depășire a unui ansamblu de vehicule (TIR) ce circula în fața sa, condus de un bărbat de 62 de ani, cetățean străin, intrând în coliziune cu un al doilea ansamblu de vehicule (TIR) condus de un bărbat de 75 de ani, din comuna Stoicănești, județul Olt, ce circula din sens opus. În urma impactului, autoturismul a fost acroșat și de o autoutilitară condusă de un tânăr, de 32 de ani, din municipiul București, ce circula în același sens, care, la rândul său a fost proiectată în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 77 de ani și o femeie, de 74 de ani, pasageră în autoturismul acestuia, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital. De asemenea, conducătorul auto de 77 de ani nu a putut fi testat alcoolscop, iar în cazul celorlalți conducători auto rezultatele au fost negative”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
Cercetările sunt continuate de oamenii legii, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs gravul accident, urmând a fi dispuse măsuri legale.