Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Olt au desfășurat vineri, 4 aprilie, o activitate procedurală într-un dosar penal care are ca obiect săvârșirea infracțiunii de schingiuirea animalelor, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 205/2004 privind protecția animalelor. În cauză, este cercetată o femeie, în vârstă de 88 de ani, din municipiul Slatina, care deținea în locuință șapte pisici aflate într-o stare de întreținere necorespunzătoare.
Inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvănt al Poliției Olt, a declarat că felinele au fost identificate în situații de pericol, constând în lipsa unui adăpost adecvat și a tratamentului medical necesar.
„Pentru protejarea acestora, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au emis ordine de plasare în adăpost, iar animalele au fost preluate de o asociație pentru protecția animalelor din județul Dolj. Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul reprezentanților Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Slatina”, a spus reprezentantul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Potrivit aceleiași surse, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun.