Poliția a organizat o amplă operațiune la nivel național, intitulată BLOCADA, în cadrul căreia au fost verificate în trafic peste 6.000 de autovehicule.
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, peste 3.300 de polițiști și jandarmi au acționat, vineri, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost organizate 411 de filtre, fiind verificate 6.292 de autovehicule și legitimate 10.832 de persoane, a precizat sâmbătă un comunicat de presă.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 4.627 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 172 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii BLOCADA, polițiștii au constatat 46 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 377 de permise de conducere, dintre care 45 pentru alcool și 152 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 256 de certificate de înmatriculare.
În ultimele 24 de ore, polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 532 de acțiuni și au intervenit la 2.259 de evenimente, dintre care 1.895 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 11 persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 83 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 11.295 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.092.028 de lei.