10.8 C
Slatina
vineri,16 mai,2025

Ultimele Articole

400 de noi locuri de muncă în orașul Balș. Se construiește o fabrică nouă, modernă de aluminiu, total nepoluantă, investiția fiind de 22 milioane de euro

- Advertisement -

„400 de noi locuri de muncă – o investiție de 22 milioane de euro. Înainte, pentru un oraș cu mai multe șanse pentru toți!”, așa sună mesajul postat miercuri, 16 aprilie 2025, pe pagina sa oficială de Facebook, de Cătălin Rotea, primar al urbei de pe malurile râului Olteț, Balș.

Iar acest lucru se datorează firmei Delta Aluminiu care va construi în oraș o fabrică nouă, modernă de aluminiu, total nepoluantă, fiind create astfel nu mai puțin de 400 de joburi. Investiția se va realiza în halele fostului SMR Balș, care vor fi reabilitate și modernizate.

„Săptămâna mare vine cu o veste foarte, foarte bună pentru locuitorii orașului Balș, o veste care consfințește ceea ce anunțam în noiembrie anul trecut. Am semnat certificatul de urbanism care, practic, demarează investiția pe care Delta Aluminium va face în orașul Balș. O fabrică nouă, modernă de aluminiu, total nepoluantă, care va genera 400 de noi locuri de muncă. O investiție de 22 de milioane de euro. Lucrările de reabilitare a halelor de la SMR vor începe într-o lună de zile și cei de la Delta Aluminium estimează că vor începe și angajările undeva spre finalul acestui an. Repet, sunt 400 de noi locuri de muncă pentru orașul Balș, vitale pentru noi și vă pot spune că în ceea ce privește platforma industrială de la SMR, veștile bune vor continua să vină”, este mesajul transmis miercuri de edilul Cătălin Rotea.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți