Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a desfășurat marți, cu sprijinul Asociației Nevăzătorilor din România, o simulare a procesului de vot pentru primul tur al alegerilor pentru Președintele României din anul 2025, adaptată pentru persoanele cu dizabilități vizuale.
Potrivit unui comunicat al AEP, transmis, marți, AGERPRES, în cadrul acestei simulări a fost utilizat un șablon pentru buletinul de vot proiectat de AEP, care permite alegătorilor cu dizabilități vizuale să poată vota în mod independent.
‘Simularea a avut ca obiectiv testarea șablonului pentru buletinul de vot proiectat de AEP în vederea asigurării posibilității de exercitare directă a votului de către persoanele cu deficiențe de vedere, precum și consultarea persoanelor cu dizabilități cu privire la măsurile ce pot facilita exercitarea drepturilor electorale’, precizează AEP.
De asemenea, au fost diseminate materiale de informare în alfabet Braille, elaborate de către AEP, cuprinzând informații generale privind procesul de votare, precum și detalierea pașilor de vot în contextul utilizării șablonului pentru buletinul de vot.
AEP anunță că va pune la dispoziție, pe site-ul propriu, www.roaep.ro, o secțiune dedicată accesibilității, care poate fi consultată accesând următorul link: https://www.roaep.ro/prezentare/accesibilitate/.