19.3 C
Slatina
duminică,18 mai,2025

Ultimele Articole

Olt. Aproape 42 la sută, prezență la vot până la ora 17:00, în turul II al alegerilor prezidențiale

- Advertisement -

381 de secții de votare deschise și 344.810 alegători înscriși pe listele permanente. Așa arată parte din cifrele celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, la nivelul județului Olt. Iar prezenţa la urne continuă să fie una foarte mare la nivel național, iar Oltul este la mijlocul topului județelor privind această prezență, cu o prezență de aproximativ 42%. Cei mai mulți dintre alegători provin din mediul rural.

Potrivit datelor centralizate de reprezentanţii Autorității Electorale Permanente, până la ora 17:00 au votat 119.779 de olteni pe listele permanente, 21.469 pe listele suplimentare, iar urna mobilă a fost solicitată de 2.580 de persoane.

Din totalul de 143.828 votanți, cei mai mulţi care au ieşit la vot au fost din mediul rural, respectiv 83.944, iar în mediul urban erau 59.884 care ajunseseră la secțiile de votare.

Cea mai mare prezență la vot continuă să fie la Secția de la sediul Fostei Brigăzi Agricole din satul Moțoești al comunei Bărăști – 129,17 la sută, iar cea mai scăzută rămâne la secția de la Școala Gimnazială Scărișoara din comuna Scărișoara – 20,56%.

După zece ore de la deschiderea secțiilor de votare, prezenţa la urne era de 41,71 la sută, urnele urmând a se închide la ora 21:00. În cazul în care la această oră încă sunt cozi la secțiile de votare, programul acestora poate fi prelungit, intrarea putându-se face pe baza unor bilete de ordine.

Dacă în România secțiile de votare sunt deschise doar în ziua de duminică, 18 mai 2025, românii din Diaspora pot să-l aleagă pe președintele României, pentru următorii cinci ani, timp de mai multe zile, aceștia prezentându-se la urne încă de joi, 15 mai.

După primul tur al acestui scrutin electoral desfășurat pe 4 mai, în turul II al Prezidențialelor au intrat George Simion, candidatul AUR și președinte al acestei formațiuni politice, și candidatul independent Nicușor Dan, primar al muncipiului București, capitala țării.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți