21.3 C
Slatina
luni,19 mai,2025

Ultimele Articole

Prezidențiale 2025.VIDEO – Dajbog (MAI): Alegerile prezidențiale, fără incidente deosebite. Sesizările – majoritatea pentru fotografierea buletinului de vot

- Advertisement -

Alegerile prezidențiale au decurs în condiții normale, fără să fie înregistrate incidente deosebite, iar majoritatea sesizărilor au fost legate de fotografierea sau filmarea buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot, respectiv 64 de sesizări, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

‘Pe parcursul zilei de ieri, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, au fost sesizate 322 de posibile incidente electorale, în fiecare caz fiind desfășurate verificări cu imparțialitate indiferent de calitatea persoanelor implicate. Din totalul de 322 de posibile incidente sesizate, peste 80 nu s-au confirmat în urma verificărilor’, a spus Dajbog, într-o declarație de presă la sediul MAI.

De asemenea, 27 de sesizări nu au fost de competența structurilor MAI și au fost transmise pentru competentă soluționare: 22 către Biroul Electoral Central, trei către Autoritatea Electorală Permanentă și două către birouri electorale județene.

‘Cele mai multe sesizări au fost despre fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot, respectiv 64 de sesizări. Aproximativ 50 de sesizări au fost despre continuarea propagandei electorale, iar peste 30 despre comercializarea sau consumul băuturilor alcoolice în apropierea secțiilor de vot’, a mai spus Dajbog.

În perioada electorală, structurile MAI au desfășurat activități pentru prevenirea și identificarea tentativelor de manipulare și dezinformare a cetățenilor.

‘În urma verificărilor au fost detectate și investigate aproximativ 2.300 de conturi malițioase de pe rețele de socializare care propagau informații false de natură să afecteze integritatea procesului electoral și ordine publică prin inducerea unui sentiment de panică în rândul cetățenilor și neîncredere în instituțiile publice’, a precizat oficialul MAI.

Dajbog a reamintit că în ambele zile de alegeri au fost la datorie peste 43.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne.

Principalele misiuni au fost menținerea ordinii publice, verificarea sesizărilor de posibile incidente electorale și asigurarea protecției birourilor electorale și a secțiilor de vot, precum și a transporturilor buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale.

FOTO: tvrinfo.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți