11.7 C
Slatina
vineri,16 mai,2025

Ultimele Articole

Spitalul Slatina vrea să pregătească medici rezidenți cardiologi pentru ca Secția Cardiologie să fie complet funcțională

- Advertisement -

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Slatina anunță că a demarat procedura de obținere a acreditării pentru a putea primi medici rezidenți pentru ca cea mai mare unitate medicală din județul Olt să aibă o Secție de Cardiologie complet funcțională. Angela Nicolae, manager al Spitalului Slatina, a spus că inițierea unui Program de Pregătire prin Rezidențiat, pentru specializarea Cardiologie, este soluția pentru formarea și completarea unei echipe medicale, ținând cont și de criza actuală de medici cardiologi din majoritatea spitalelor din țară.

„Au fost luate toate măsurile organizatorice și administrative prevăzute de legislația în vigoare, pentru asigurarea asistenței medicale pentru pacienții cu patologie cardiacă ce se adresează Spitalului Județean de Urgență Slatina prin serviciul de primire urgențe. Linia de gardă în specialitatea cardiologie este asigurată prin eforturi susținute ale echipei spitalului, fiind completată cu sprijinul medicilor din Secția Cardiologie, al medicilor atrași din sursă externă care efectuează gărzi, precum și al colegilor din cadrul secției medicină internă, conform competențelor și normelor în vigoare. În plus, Secția Cardiologie a fost reorganizată prin Hotărâre a Consiliului Județean Olt, pentru a corespunde nevoilor pacienților”, a precizat Angela Nicolae.

Sursa citată spune că a fost înființată Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici, cu opt paturi, a fost înființat Compartimentul de Cardiologie Intervențională, cu cinci paturi, unde pacienții vor beneficia de proceduri specifice (coronarografie, implantare stent-uri etc.) și unitatea medicală este în plin proces de punere în funcțiune a echipamentului de angiografie.

De asemenea, conducerea unității medicale a obținut sprijinul financiar al Consiliului Județean Olt pentru acordarea de stimulente financiare, pentru a încuraja atragerea de medici specialiști.

„Ca urmare a procedurilor de concurs organizate, am atras în echipa medicală un medic rezident, specialitatea cardiologie. Au fost reluate procedurile pentru ocuparea prin concurs a posturilor vacante de medic cardiolog și căutăm cadre medicale pentru colaborări în regim de prestări servicii, în conformitate cu legislația în vigoare. Continuăm să îmbunătățim, în permanență, calitatea serviciilor medicale oferite, căutăm soluții locale pentru problemele care există in sistemul medical din România, deoarece noi suntem aici să facem din bine și mai bine! Suntem aici pentru Slatina, pentru județul Olt!”, a subliniat managerul celui mai mare spital din județ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți