Înălțarea Domnului este sărbătorită în acest an în ziua de 29 mai, la 40 de zile de la Învierea Domnului (Sfintele Paști). Biserica sărbătorește Înălțarea într-o zi de joi, înainte de Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecime sau Rusalii).
Biserica cea dreptmăritoare a lui Hristos are un brâu sfânt și preafrumos cu care se încinge în fiecare an. Brâul aceasta poartă pe el douăsprezece semne, adică douăsprezece mari sărbători sau praznice împărătești. Ele încep cu Buna Vestire și se încheie cu Înălțarea Domnului, spune Sfântul Cleopa de la Sihastria (Arhimandrit Cleopa Ilie).
Toate dumnezeieștile praznice care împodobesc brâul de aur al Bisericii își au originea lor dogmatică și trainică în Sfânta și dumnezeiasca Scriptură și sunt intrate în cultul Bisericii Ortodoxe încă din primele veacuri creștine.
Praznicul Înălțării Domnului, pe care îl sărbătorim astăzi, a fost prorocit cu o 800 de ani mai înainte de către prorocul David în psalmi, prin cuvintele: ‘Înalță-te peste ceruri Dumnezeule, și peste tot pământul slava Ta!’ (Psalm 56, 7).
Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu S-a înălțat în cer, nici peste cer, ci peste ceruri. Unii au spus că sunt șapte, alții au spus că sunt nouă, dar Sfânta Scriptură nu ne arată numărul lor. Nenumărate sunt cerurile și nemăsurat este Dumnezeu, cu vechimea, cu puterea și cu toată înțelepciunea, spune Sfântul Cleopa.
Așadar, Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a înălțat astăzi de-a dreapta Tatălui, ‘mai presus decât toate cerurile’ (Efeseni 4, 10).
Înălțarea Domnului a fost un eveniment din istoria Bisericii care s-a petrecut în văzul oamenilor, în lumină și în plină zi, pentru ca întreaga lume să cunoască că Iisus Hristos S-a Înălțat la cer cu trupul transfigurat prin Înviere.
La 40 de zile după înviere, Iisus Se întoarce în sânul Tatălui: ‘S-a înălțat la ceruri și șade la dreapta Tatălui’. La un moment dat Iisus nu mai este fizic în mijlocul ucenicilor și prietenilor Săi, aflați pe Muntele Măslinilor (Eleon), aproape de Ierusalim, și nu mai este văzut cu ochii trupești (Fapte 1, 1-12).
Înălțarea Domnului la ceruri s-a făcut cu multă slavă și cântări de trâmbițe îngerești, cum spune psalmistul David: ‘Suitu-s-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiță’ (Psalm 46, 5).
Sfinții Părinți ne învață, spune sfântul Cleopa, că Domnul era întâmpinat în văzduh de fiecare ceată îngerească, cântând ‘întru strigare și în glas de trâmbiță’ și zicând unii către alții: ‘Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei!’.
Iar alții întrebau: ‘Dar cine este acesta Împăratul slavei? Domnul cel tare și puternic, Domnul cel tare în războaie, Acesta este Împăratul slavei!’.
Și iarăși întrebau îngerii: ‘Dar pentru ce sunt hainele lui roșii?’.
‘Pentru că vine din Vosor’ – adică de pe pământ, unde a fost răstignit – răspundeau ceilalți.
După Înălțarea la cer, Apostolii au devenit martorii Lui Hristos, propovăduind Evanghelia din Ierusalim până în Palestina și în țările și centrele din Marea Mediterană: Antiohia, Corint, Efes.
Biserica Ortodoxă Română sărbătorește la Înălțarea Domnului și ziua de pomenire a eroilor neamului românesc
Pomenirea eroilor români la praznicul Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 și consfințită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 și 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Națională Bisericească.
Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, sărbătoarea Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională a poporului român.
‘Eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea și demnitatea poporului român’ sunt pomeniți la fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în bisericile ortodoxe.
De Praznicul Înălțării Domnului, în 2024, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit la Paraclisul Catedralei Naționale, despre motivele pentru care Biserica a hotărât ca pomenirea eroilor să aibă loc la această sărbătoare. (sursa: https://basilica.ro)
‘E bine să ne reamintim faptul că această pomenire nu a fost întâmplătoare, sau cel puțin a fost inspirată, pentru că ea nu a fost pusă, de pildă, unită cu Înălțarea Sfintei Cruci, ci cu Înălțarea Domnului la Ceruri în slavă’, a spus Preafericirea Sa.
‘De ce? Pentru că Mântuitorul Iisus Hristos s-a înălțat întru slavă la Ceruri după ce mai întâi a trecut prin suferințele pătimirii, răstignirii și ale morții Sale. După ce a Înviat din morți, S-a înălțat întru slavă la Ceruri. Ca atare, această lumină a jertfei, a Învierii lui Hristos și a Înălțării Sale întru slavă, ne arată că, în lucrurile sfinte și mari, nu se ajunge la slavă fără a trece prin suferință’.
‘De aceea, Biserica a considerat că cea mai potrivită sărbătoare împărătească la care poate fi adăugată pomenirea eroilor neamului, este Înălțarea Domnului. Ca atare, deși în timpul comunismului această pomenire a eroilor la ziua Înălțării Domnului a fost întreruptă în mod brutal și nejustificat, totuși, după schimbările din 1989, Biserica a insistat să se revină la pomenirea eroilor în ziua Înălțării Domnului’.
De ce sunt cinstiți eroii?
‘Hristos Domnul a spus că nimeni nu are iubire mai mare decât să-și pună viața pentru prietenii săi. Deci eroii sunt cinstiți de către Biserică și de către poporul român pentru că s-au jertfit pentru unitatea, libertatea și demnitatea poporului român’.
‘Ei sunt cinstiți pentru că au iubit țara, au iubit credința poporului român și au iubit unitatea poporului român. De aceea, noi, acum, când facem pomenirea, facem în mod deosebit tuturor eroilor, mai ales aici, la noua catedrală, numită Catedrala Mântuirii sau Biruinței Neamului, sau Catedrala Națională’.
Toată istoria noastră a fost jertfă și înviere
‘Noi dorim ca în această zi de cinstire a eroilor să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate biruințele pe care românii le-au avut după multe jertfe de-a lungul istoriei. Pe stema țării noastre se află vulturul cu crucea în plisc sau în cioc. Este singurul vultur de pe stema unei țări care este stavrofor, purtător de cruce, pentru că toată istoria noastră a fost jertfă și înviere, suferință și biruință’.
‘Acest fapt este înscris și pe Arcul de Triumf din 1935 și pe Mausoleul ostașilor români de la Mărășești din 1938, unde se spune pe zidul exterior al Mausoleului: «Hristos a înviat din morți, cu moarte pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le»’. (surse: ‘Predici la praznicele împărătești și la sfinții de peste an’, Arhimandrit Cleopa Ilie, 1996; Dicționar de Teologie Ortodoxă, pr. prof. dr. Ion Bria, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994; https://basilica.ro)
