Nu aveau un loc de muncă până la începutul acestui an, iar ca urmare a serviciilor şi măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt în primele patru luni din 2025 au reuşit să se angajeze. Este vorba despre cei peste 1.100 de olteni care au fost încadraţi în muncă până la sfârșitul lunii aprilie, peste 700 dintre aceștia având vârsta de peste 45 de ani.
Datele centralizate de AJOFM Olt arată că 1.139 de persoane din județ şi-au găsit un job până la începutul lunii mai, iar 702 au vârsta de peste 45 de ani, 146 între 35 și 45 de ani, 133 între 25 și 35 de ani și 158 sunt tineri sub 25 de ani. În funcţie de rezidenţă, 503 dintre persoanele angajate în perioada de referință provin din mediul urban și 636 sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al oltenilor pentru care a fost identificat un job arată că cele mai multe au studii liceale și postliceale – 520, aceștia fiind urmați de cei cu studii profesionale – 273, fără studii și cu studii gimnaziale – 270, iar 76 sunt cu studii universitare.
„Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Olt de la începutul lunii ianuarie și până la sfârșitul lunii aprilie 2025, 507 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele agenţiei”, declară Elena Iordache, purtătorul de cuvânt al instituţiei.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, oltenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă înregistraţi în baza de date a AJOFM în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în primele patru luni ale anului în curs, 3.316 de persoane din Olt au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui job, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active.