23 C
Slatina
sâmbătă,31 mai,2025

Ultimele Articole

Tradiții, ateliere creative pentru copii și produse agroalimentare atestate la Târgul ‘Gustul Copilăriei’ de la MADR

- Advertisement -

Tradițiile satului românesc, produse agroalimentare atestate și multe ateliere creative pentru copii vor putea fi regăsite la Târgul ‘Gustul Copilăriei’, organizat în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în perioada 30 mai – 1 iunie 2025.

Evenimentul este susținut de Cooperativa Agricolă Caprirom Sud Muntenia.

Timp de trei zile, între orele 09:00 – 19:00, curtea MADR se va transforma într-un spațiu viu și primitor, unde copiii și familiile lor sunt invitați să descopere produse agroalimentare românești autentice și să participe la activități educative și recreative menite să celebreze copilăria, tradițiile și natura.

În cadrul târgului va fi amenajată o zonă specială – ‘Satul Micilor Gospodari’, unde cei mici vor avea ocazia de a participa la ateliere creative, respectiv confecționare de opinci, obiecte din lemn, colorat fișe cu animale, fructe și legume inspirate din satul românesc.

De asemenea, cei mici vor putea urca într-un tractor de dimensiuni mici adus de producătorul de mașini agricole IRUM și colora desene cu tractoare, se vor putea implica și în modelarea aluatului și coacerea cozonacilor alături de echipa producătorului ‘Cozonac Domnesc’ și vor avea ocazia să interacționeze cu meșteri populari care le vor arăta tainele meșteșugurilor românești.

Potrivit MADR, unul dintre cele mai așteptate momente ale zilei de duminică, 1 iunie, este Atelierul Micilor Cofetari, organizat cu sprijinul ‘Cozonac Domnesc’ din Botoșani. Aici, copiii vor modela biscuiți din aluat fraged cu unt, în forme variate și pline de imaginație – inimioare, flori, puișori, peștișori sau îngerași. După ce îi vor pune la copt, cei mici vor putea face o plimbare prin târg, iar la întoarcere vor primi creațiile lor coapte, gata de savurat – o adevărată recompensă dulce pentru răbdare și îndemânare.

Tot în ziua de 1 iunie, producătorul Herța Bio Apicole va organiza un atelier special în cadrul conceptului ‘Poftim din România’, unde copiii vor putea observa albine reale, inclusiv Regina Stupului într-un stup de sticlă, vor participa la degustări de produse apicole ecologice și vor putea face fotografii cu machetele uriașe (1,60 metri) ale albinuțelor Herța. Copiii vor mai avea posibilitatea de a construi albinuțe din piese LEGO, de a realiza baloane cu spumă în formă de albinuțe și de a se întâlni și face poze cu îndrăgita Albinuță Herța.

În cadrul târgului vor fi prezentate produse atestate tradițional din categoria lactate, carne, produse de patiserie, dulciuri de casă și băuturi spirtoase, dar și produse cu mențiunea ‘produs montan’. De asemenea, vizitatorii vor putea degusta și achiziționa produse cu protecție europeană, precum Magiunul de prune Topoloveni – IGP și Telemeaua de Sibiu – IGP, dar și produse apicole ecologice.

‘Atmosfera de sărbătoare va fi completată de prezența Mărioarei Man Gheorghe, care va susține un moment artistic alături de grupul de copii Mlădițe Ilfovene, oferind celor prezenți clipe de emoție și tradiție într-un cadru autentic și cald’, susțin organizatorii evenimentului.

Totodată, copiii vor avea ocazia de a întâlni jandarmi de la Detașamentul de Cavalerie al Jandarmeriei Române, inclusiv prima femeie jandarm călare, care vor fi prezenți în ținută de paradă.

Nu în ultimul rând, cei mici vor fi răsfățați cu vată pe băț și numeroase alte surprize.

Potrivit MADR, intrarea la târg este liberă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți