19 C
Slatina
sâmbătă,31 mai,2025

Ultimele Articole

Tulcea: Mesaj RO-ALERT pe fondul războiului din Ucraina

- Advertisement -

Populația din nordul județului Tulcea a primit, în noaptea de joi spre vineri, un mesaj RO-ALERT cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

Mesajul a fost transmis în jurul orei 1:30 și îndemna populația să-și păstreze calmul și să se adăpostească fie în beciuri, fie în adăposturi de protecție civilă.

‘În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori’, se menționa în mesajul de alertă extremă.

Durata alertei a fost de 90 de minute.

”Forțele Federației Ruse au executat vineri, 30 mai, o nouă serie de atacuri cu drone asupra infrastructurii portuare civile a Ucrainei de la Dunăre, în apropierea frontierelor țării noastre. Sistemul de supraveghere radar al Armatei României, care a monitorizat permanent situația aeriană, a detectat, în jurul orei ora 00:30, în spațiul aerian ucrainean, un grup de ținte care se îndreptau către portul Ismail din Ucraina, în proximitatea frontierei naționale a României. Ca urmare, au fost puse în aplicare măsurile cerute de procedurile în vigoare, fiind transmis (…) un semnal de alertare a populației din zona de nord a județului Tulcea, prin intermediul aplicației RO-ALERT a Inspectoratului pentru Situații de Urgență”, a informat Ministerul Apărării Naționale.

Din datele radar, țintele monitorizate nu au intersectat, în niciun moment, spațiul aerian al României. De asemenea, situația nu a impus decolarea aeronavelor din Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, care erau pregătite să intervină în cel mai scurt timp.

Până la acest moment, nu există informații sau date privind un posibil impact accidental pe teritoriul României al unor resturi din dronele folosite în atac, precizează MApN.

Conform procedurilor-standard stabilite pentru aceste situații, forțele și mijloacele MApN vor executa cercetări, în cursul dimineții de vineri, în zonele adiacente frontierei de stat, aflate în proximitatea obiectivelor ucrainene atacate, unde s-ar putea manifesta riscuri de acest tip.

Forțele și mijloacele MApN continuă monitorizarea permanentă a spațiului aerian al României și a celui din proximitatea acestuia, fiind pregătite să acționeze în orice moment, în funcție de situațiile care ar putea să apară.

Ministerul Apărării Naționale reiterează poziția fermă de condamnare a atacurilor executate de Federația Rusă asupra unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și intră în gravă contradicție cu normele de drept internațional.

Datele MApN arată că din data de 5 septembrie 2023 până în prezent, circa 17 fragmente de drone au fost găsite pe teritoriul României, cele mai multe dintre ele pe raza județului Tulcea.

FOTO: ISU Delta Tulcea

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți