Vreme schimbătoare pe parcursul zilelor din acest sfârșit de săptămână, potrivit noilor avertizări emise de reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie în dimineața zilei de vineri, 6 iunie. Sunt patru la număr astfel de atenționări, trei dintre acestea afectând și județul Olt. Va fi un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, dar și două Coduri galben de caniculă.
Dacă vineri în Olt sunt anunțate ploi torențiale, vijelii și grindină, precum și caniculă, în zilele de sâmbătă vom avea din nou temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic.
Codul portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată este valabil vineri, 6 iunie, în intervalul orar 12:00 – 23:00.
„În Oltenia, nordul Moldovei și local în Carpații Meridionali și Orientali instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, vijelii puternice (rafale de 70…90 km/h) și grindină de medii și posibil mari dimensiuni. În intervale scurte de timp (1 – 3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor de 40…50 l/mp și izolat peste 60 l/mp”, spun meteorologii.
Tot pe parcursul acestei zile, în același interval orar va fi în vigoare și un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată: „În Banat, vestul, sudul și estul Transilvaniei, vestul și nordul Munteniei și centrul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (rafale în general de 50…70 km/h) și pe alocuri căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”.
Vineri, 6 iunie, între orele 12:00 – 21:00, este valabil și un Cod galben de caniculă ce va afecta județul Olt.
„Vineri, în Banat, Crișana, Maramureș, jumătatea nord-vestică a Transilvaniei și în jumătatea sudică a Olteniei și a Munteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată și va fi disconfort termic. Local, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități în vestul și sudul țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra izolat în Banat și Crișana”, precizează ANM.
Iar în zilele de sâmbătă și duminică, 7 și 8 iunie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, este valabil un nou Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic, acesta fiind în vigoare și la noi.
„Sâmbătă și duminică, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, sudul Munteniei și jumătatea de nord a Moldovei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată și va fi disconfort termic. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități în jumătatea de vest a țării și pe alocuri în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 36 de grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra izolat în Banat și sud-vestul Olteniei”, mai transmit meteorologii.
Sursa citată mai arată că luni, 9 iunie,) vremea călduroasă va persista în sudul și sud-estul României, unde local va fi disconfort termic.