30.7 C
Slatina
luni,23 iunie,2025

Ultimele Articole

Jandarmii olteni, aproximativ 160 de misiuni de ordine publică într-o săptămână. Peste 50 de amenzi aplicate

- Advertisement -

Aproximativ 440 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au fost angrenați, în săptămâna 16 – 22 iunie 2025, în executarea a aproape 160 de misiuni, având ca scop principal menținerea ordinii publice și protejarea cetățenilor. În aceeași perioadă s-au dat peste 50 de amenzi, cuantumul acestora fiind de peste 10.000 de lei.

„Misiunile executate în ultima săptămână au inclus intervenții în zone de interes operativ, dar și asigurarea măsurilor de ordine publică la evenimente cultural-artistice desfășurate cu prilejul sărbătorilor locale și al manifestărilor tradiționale. Jandarmii au fost alături de comunitate în momente ce au pus în valoare obiceiuri străvechi, precum dansul călușarilor și alte expresii autentice ale identității culturale locale. Pentru consolidarea climatului de ordine publică, au fost constituite peste 195 de patrule mixte în colaborare cu poliția, în care au fost implicați peste 285 de jandarmi. Prin aceste acțiuni comune, s-a urmărit prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță în comunitate. Totodată, au fost executate misiuni de pază și protecție la obiectivele aflate în responsabilitatea instituției, inclusiv în zona conductelor de transport produse petroliere. Jandarmii au asigurat și paza și protecția unui transport cu caracter special și au pus în aplicare 15 mandate de aducere, la solicitarea instanțelor de judecată. În această săptămână nu au fost înregistrate incidente grave, semn că eforturile echipelor din teren, dar și spiritul civic al cetățenilor, au contribuit împreună la un climat de normalitate”, a declarat locotenemt Mirabela Săndoiu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt.

Sursa citată mai arată că, în perioada menționată, jandarmii olteni au aplicat 54 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.650 lei, în special pentru încălcarea normelor privind ordinea și liniștea publică. De asemenea, au fost constatate cinci infracțiuni, în cooperare cu structurile de Poliție.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți