Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt a anunțat vineri, 16 ianuarie, lansarea seriei săptămânale „Recomandarea de Vineri”, un demers prin care jandarmii olteni vor oferi, în fiecare sfârșit de săptămână, informații utile și recomandări practice pentru prevenirea situațiilor neplăcute și pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate.
Locotenent Mirabela Săndoiu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt, a declarat că inițiativa vine în contextul în care, în sezonul rece, tot mai multe activități se desfășoară în condiții meteo variabile, iar atenția la detalii simple poate face diferența în gestionarea unor situații neprevăzute.
„Seria va aborda teme adaptate perioadei, activităților specifice și situațiilor întâlnite de jandarmi în teren. Primul episod este dedicat temperaturilor scăzute și include recomandări pentru deplasările în aer liber în această perioadă: evitați zonele izolate, mai ales seara; când e frig și circulația este redusă, riscurile cresc, iar o situație minoră se poate transforma într-una greu de gestionat; alegeți trasee bine luminate; vizibilitatea bună și prezența altor oameni reduc situațiile neplăcute și contribuie la o deplasare mai sigură; fiți atenți la timpul petrecut afară; frigul poate afecta rapid copiii și persoanele în vârstă, mai ales dacă sunt expuși perioade mai lungi la temperaturi scăzute; adaptați-vă vestimentația și nu uitați de hidratare; hainele adecvate și consumul de lichide ajută organismul să facă față mai bine frigului, chiar dacă senzația de sete este mai redusă în această perioadă”, a spus reprezentantul IJJ Olt.
Oamenii legii își doresc ca această serie să fie un sprijin real pentru cetățeni, recomandările fiind simple, ușor de aplicat și pot preveni situații neplăcute.
„Suntem în teren în fiecare zi, iar experiența directă ne arată că prevenția este esențială. Siguranța comunității este o responsabilitate comună, iar informarea corectă și constantă poate reduce semnificativ riscurile în sezonul rece. Seria ‘Recomandarea de Vineri’ va continua în fiecare săptămână, cu teme adaptate sezonului, activităților recreative, evenimentelor publice sau situațiilor întâlnite în teren de jandarmii olteni. Scopul este de a oferi informații clare, accesibile și relevante, astfel încât fiecare cetățean să poată lua decizii informate pentru propria siguranță”, a mai declarat locotenent Mirabela Săndoiu.
