Săptămâna trecută, în data de 23 februarie 2026, la o emisiune difuzată pe un post de televiziune cu transmitere națională, Alina, o elevă în clasa a XII-a la la Liceul Tehnologic „Danubius” din orașul Corabia, județul Olt, susținea că ar fi fost hărțuită, în repetate rânduri, de un profesor de sport al unității de învățământ menționată. Adolescenta de 18 ani afirmă că a depus mai multe plângeri la Poliție, dar nu ar fi primit sprijinul pe care și l-ar fi dorit. Însă, verificările din dosarul penal instrumentat de polițiștii Poliției orașului Corabia din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Olt au demonstrat cu totul altceva, ca urmare a mai multor expertize tehnice efectuate. Totul a durat luni de investigații în care tânăra ce spune că ar fi fost hărțuită de cadrul didactic a ținut să aducă mai multe acuzații de abuz la adresa oamenilor legii.
Totul al fi început prin luna octombrie a anului trecut, iar luna februarie a anului 2026 s-a ajuns la concluzia că eleva și-ar fi transmis singură mesaje cu caracter amenințător pe diverse rețele sociale, pe care ulterior le-a depus ca probe în dosarul penal în care îl acuza de hărțuire pe profesorul de sport.
