17.4 C
Slatina
joi,26 martie,2026

Ultimele Articole

Prefectul de Olt Emil Albotă solicită coordonare fermă între instituții pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile

- Advertisement -

Sediul Instituției Prefectului – Județul Olt a fost joi, 26 martie, gazdă a ședinței Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice al județului Olt, prezidată de Emil Florin Albotă, prefectul județului, alături de subprefectul Nicolae Ștefan, participanți fiind reprezentanți ai instituțiilor publice deconcentrate, ai organizațiilor sindicale și patronale, precum și ai celorlalți membri ai comitetului. Ordinea de zi a cuprins una dintre cele mai importante teme sociale ale momentului: sprijinirea consumatorilor casnici de energie electrică aflați în situație de sărăcie energetică.

Aplicarea eficientă a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 35 din 2025 reprezintă o prioritate, iar instituțiile responsabile trebuie să acționeze unitar și prompt pentru ca acest sprijin să ajungă la toți beneficiarii eligibili.

Sprijinul se acordă sub forma unui tichet electronic de energie, în valoare de 50 lei/lună, perioada de aplicare fiind 1 iulie 2025 – 31 decembrie 2026. Beneficiarii sunt persoane singure cu venituri de până la 1.940 lei și familii cu venit net pe membru de până la 1.784 lei.

„În cadrul ședinței, prefectul județului a subliniat că acest program reprezintă un instrument esențial de protecție socială și că este necesară o coordonare fermă între instituții, pentru a asigura accesul real și rapid al cetățenilor la acest sprijin. Instituția Prefectului își asumă rolul de coordonare și monitorizare, astfel încât măsurile guvernamentale să fie aplicate eficient și să producă rezultate concrete pentru comunitate”, se arată într-o postare pe pagina oficială de Facebook a Prefecturii Olt.

Materialul complet poate fi consultat accesând următorul link: https://ot.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/alte-activitati/comitetul-consultativ-de-dialog-civic-pentru-problemele-persoanelor-varstnice/.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți