Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Olt, împreună cu polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au desfășurat marți, 28 aprilie, activități în cadrul Planului de măsuri „Siguranța transporturilor feroviare”. Acțiunile s-au desfășurat la trecerile la nivel cu calea ferată din județul Olt, scopul acestora fiind prevenirea accidentelor, prin informarea și responsabilizarea participanților la trafic cu privire la respectarea regulilor de circulație în aceste zone.
Inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, a declarat că pe parcursul activităților, polițiștii au distribuit materiale informative, respectiv pliante, și au purtat discuții cu conducătorii auto și pietonii, subliniind importanța adoptării unui comportament preventiv.
„Traversarea căii ferate implică o atenție sporită din partea tuturor participanților la trafic. Respectarea regulilor poate face diferența între viață și tragedie”, a spus reprezentantul IPJ Olt.
Recomandări adresate participanților la trafic
Asigurați-vă temeinic înainte de traversarea căii ferate;
Respectați semnalele acustice și luminoase, precum și indicațiile personalului feroviar;
Nu forțați trecerea atunci când barierele sunt coborâte sau în curs de coborâre;
Acordați prioritate trenului – acesta nu poate opri la timp.
Polițiștii reamintesc faptul că nerespectarea regulilor la trecerile la nivel cu calea ferată poate avea consecințe tragice.
„Alege viața! Trenul nu acordă prioritate! Împreună pentru siguranța ta!”, este mesajul transmis de oamenii legii olteni.






