Într-un context politic intens, în care se discută mult despre direcții și decizii, reprezentanți ai Organizației Județene Olt a Partidului Social Democrat anunță ca a ales să meargă direct acolo unde lucrurile se văd cel mai clar, respectiv în teritoriu. Până acum au avut loc alegeri interne în nu mai puțin de 43 de organizații locale ale PSD Olt.
„Parcurgem etapele interne de alegere a birourilor organizațiilor locale, fiind prezenți în 43 de localități din județ, pentru întâlniri directe, discuții deschise, fără formalism. Pentru noi, teritoriul dă direcția. Acolo se vede realitatea și tot de acolo se conturează ce trebuie făcut mai departe. Fiecare întâlnire este o radiografie reală a comunităților noastre, cu opinii exprimate direct, probleme punctuale și soluții construite împreună – pentru că suntem mereu printre oameni, acolo unde lucrurile se spun pe nume și devin priorități clare”, a declarat Marius Oprescu, președinte al PSD Olt.
Potrivit unei postări oficiale pe pagina de Facebook a formațiunii politice, până la începutul acestei săptămâni au fost alegeri locale în organizațiile PSD din Iancu Jianu, Călui, Oboga, Vulpeni, Dobrețu, Găvănești, Baldovinești, Voineasa, Slătioara, Brâncoveni, Dobrun, Osica de Jos, Cezieni, Drăghiceni, Dobrosloveni, Ipotești, Milcov, Brebeni, Orlea, Gârcov, Giuvărăști, Gura Padinii, Grojdibodu, Ianca, Ștefan cel Mare, Urzica, Vădăstrița, Vădastra, Izbiceni, Tia Mare, Cilieni, Leleasca, Făgețelu, Topana, Bobicești, Morunglav, Cârlogani, Dobroteasa, Vulturești, Verguleasa, Deveselu, Fălcoiu și Brastavățu.
„PSD Olt înseamnă dialog, reprezentare și susținerea proiectelor care contează pentru fiecare comunitate.
Iar forța noastră vine dintr-o echipă unită, conectată permanent la ceea ce se întâmplă în județ”, a mai subliniat liderul social democraților olteni.



























