25.7 C
Slatina
miercuri,6 mai,2026

Ultimele Articole

Un deceniu de la lansarea Programului național de voluntariat „Salvator din pasiune”. Peste 320 de voluntari în cele 17 serii organizate până acum la nivelul ISU Olt

- Advertisement -

Ziua de 6 mai 2026 coincide cu ziua în care se împlinesc 10 ani de la debutul Programului național de voluntariat „Salvator din pasiune”, inițiat de Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, un proiect care a transformat dorința de implicare civică într-un sprijin real pentru comunități și pentru sistemul de intervenție în situații de urgență din România. Până acum, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt au avut loc 17 serii la care au participat peste 320 de voluntari.

Lansat în anul 2016, Programul „Salvator din pasiune” a avut ca obiectiv atragerea cetățenilor care doresc să contribuie voluntar la activități de prevenire și intervenție în situații de urgență, precum și la dezvoltarea unei culturi a siguranței și a responsabilității civice.

„De-a lungul unui deceniu, inițiativa a devenit un reper al voluntariatului în domeniul situațiilor de urgență. Evoluția programului a fost una ascendentă. Dacă în primul an s-au înscris aproximativ 750 de voluntari, în prezent numărul total al celor care au participat la program a depășit 18.000 de persoane, dintre care peste 7.700 sunt activi. Această creștere reflectă interesul tot mai mare al cetățenilor, în special al tinerilor, pentru implicarea în activități cu impact direct asupra siguranței comunității. Pe parcursul celor 10 ani, voluntarii au fost pregătiți prin cursuri de prim ajutor calificat și instruiri specifice domeniului situațiilor de urgență, desfășurate în centrele de formare ale inspectoratelor. Aceștia au dobândit competențe esențiale pentru acordarea primului ajutor și pentru sprijinirea echipajelor operative în misiuni reale”, se arată într-un comunicat remis de IGSU.

Potrivit aceleiași surse, implicarea voluntarilor a crescut semnificativ atât în activitățile de informare preventivă, cât și în intervențiile operative: „Participarea la acțiuni de prevenire a evoluat de la câteva sute de activități în primii ani la peste 4.000 anual în prezent, în timp ce implicarea în intervenții a ajuns la zeci de mii de participări cumulate, demonstrând utilitatea și eficiența acestui program în sprijinul misiunilor de salvare. Activitățile desfășurate în cadrul programului includ campanii de informare a populației, exerciții de pregătire, evenimente educative și intervenții alături de echipajele profesioniste în situații reale de urgență”.

Programul „Salvator din pasiune” a avut un impact semnificativ mai ales în rândul tinerilor, oferindu-le oportunitatea de a se implica direct în acțiuni de salvare, dar și de a-și dezvolta abilități precum lucrul în echipă, responsabilitatea și disciplina, mai arată reprezentanții inspectoratului general.

Iar în județul Olt, de la lansarea Programului „Salvator din pasiune”, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, au fost organizate 17 serii de voluntariat, la care au participat nu mai puțin de 326 de voluntari.

În prezent, se află în desfășurare cea de-a 18-a serie, la care participă 42 de voluntari. De asemenea, trei voluntari care au absolvit cursul de prim ajutor, cu durata de patru săptămâni, execută la acest moment servicii pe ambulanța SMURD.

La împlinirea a 10 ani de existență, programul rămâne un exemplu de succes al voluntariatului în România și un pilon important în sprijinirea misiunilor de salvare a vieții. IGSU își exprimă aprecierea față de toți cei care au ales să se implice și să devină parte din această comunitate de salvatori voluntari.

Programul continuă să fie deschis tuturor celor care doresc să contribuie la binele comunității și să facă parte din echipa celor care salvează vieți.

Pentru mai multe informații despre înscrierea în Programul „Salvator din pasiune”, cei interesați sunt invitați să se adreseze inspectoratelor pentru situații de urgență din județul de domiciliu/reședință.

Care sunt condițiile necesare înscrierii

– vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
– apt din punct de vedere medical;
– să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor cu intenţie;
– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere; certificatul de cazier judiciar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani; copie după actul de identitate; avizul psihologic; actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți