„Mi se pare de o ipocrizie crasă ca ‘mesia’ fals al reformelor să vorbească despre ‘privilegii’, deficit și eliminarea risipei, în timp ce realitatea îi demolează zilnic discursul”. Așa își începe declarația politică Marius Oprescu, prim-vicepreședinte PSD la nivel național, președinte al Consiliului Județean Olt și președintele PSD Olt, care luni, 18 mai 2026, a fost prezent în Capitală pentru a participa la consultările pe care reprezentanții formațiunii politice din care face parte le-au avut cu Nicușor Dan, președintele României, în vederea desemnării unui nou prim-ministru al țării, dar și un nou Guvern.
Astăzi, la consultările de la Cotroceni, PSD a mers cu oameni care cunosc România reală, se arată într-o postare de pe pagina oficială de Facebook a PSD Olt.
„Faptul că în delegație s-au aflat trei președinți de consilii județene arată clar cine ascultă vocea oamenilor din teritoriu și cine trăiește doar din imagine și propagandă. Ei vorbesc despre funcții? Tocmai cei care se agață de putere cu orice preț, deși Parlamentul României a dat un vot clar, iar mesajul venit din societate este tot mai puternic că românii nu îl mai vor pe Bolojan? Discursul despre ‘moralitate’ și ‘curățenie’ s-a prăbușit rapid sub greutatea propriilor privilegii, sinecuri și interese. Cazul Micula, cele peste 600 de milioane de euro pe care riscă să le plătească statul român, vicepremieri care susțin interese private și abuzuri tolerate în instituții-cheie ale statului – asta este ‘reforma’ pe care o predică Bolojan, în timp ce cere să rămână premier”, a declarat Oprescu.

Totodată, președintele CJ Olt a mai spus că vine din întâlniri zilnice cu oameni din fiecare localitate a județului și aude același lucru peste tot: „Nu se mai poate!”.
„Taxele au devenit imposibil de suportat, facturile și mâncarea sunt prea scumpe, firmele românești mici se închid, iar statul începe să taie exact de la cei vulnerabili. Oamenii s-au săturat de austeritate mascată în reformă, de taxe mai mari și de lideri rupți complet de realitatea țării”, a subliniat Marius Oprescu, liderul PSD Olt și prim-vicepreședinte al Partidul Social Democrat la nivel național.



