23.5 C
Slatina
joi,21 mai,2026

Ultimele Articole

Paul Stănescu, senatorul PSD de Olt, mesaj dur la adresa lui Ilie Bolojan, fost prim-ministru al Romăniei: „Profilul unui premier obsedat de austeritate, dar și de propria persoană”

- Advertisement -

„Și-a pus cineva întrebarea de ce, acum, când nu mai este premier, Ilie Bolojan se agață de scaun? De ce nu a plecat direct în opoziție, rușinat măcar puțin de cele 281 de voturi care l-au concediat?”. Așa își începe declarația politică Paul Stănescu, senator de Olt al Partidului Social Democrat, redată într-un comunicat de presă remis de acesta.

Iar răspunsul acestuia este „pentru că abia acum, în aceste momente de criză politică, se vede și mai clar cine este omul, dar și politicianul Ilie Bolojan”.

„La început, cu toții l-am simțit un primar determinat să guverneze în interesul românilor. Pus pe treabă, cum s-ar zice. Dar, pe parcurs, în timp ce lua din ce în ce mai multe decizii de unul singur, ca la primărie, totul a deviat într-o obsesie. Să taie, să crească taxele, să mai scurteze pe ici, pe colo, să reducă deficitul cu orice preț. Și nu este deloc o exprimare tare sau deplasată. Pentru că asta înseamnă să impui taxe persoanelor cu dizabilități, să calci în picioare profesorii, să încerci să blochezi salariul minim, banii pentru pensionari sau să aprobi tot felul de contracte și acorduri toxice. Să scazi nivelul de trai al românilor înseamnă să fii obsedat de o singură idee. Iar realitatea este mai complexă de atât”, a declarat politicianului.

Potrivit sursei citate, domnul Bolojan se simte puternic adorat de conturile false de pe Facebook, dar îl interesează din ce în ce mai puțin viața de zi cu zi a românilor: „Pentru că obsesia lui s-a extins și mai tare. Nu mai este doar față de deficit, ci și față de propria persoană. Am ajuns să trăim vremuri în care ni se spune că nu se poate fără acest ‘conducător’. Ne amenință că, dacă el pleacă, problemele rămân. Ca și cum nimeni din clasa politică nu poate rezolva problemele României decât dumnealui. Iată că, sub masca seriozității, mai vedem ceva: un monument de aroganță”.

Mesajul dur la adresa fostului prim-ministru al României continuă și spune despre acesta că este „un politician care a început să confunde interesul public cu propriile ambiții și cu interesele unui cerc restrâns de putere. Ilie Bolojan va rămâne printre puținii premieri care au guvernat împotriva propriilor cetățeni. Curg râuri de cifre negative: România este în recesiune, cea mai mare prăbușire a consumului de la criza din 2009, producția industrială este sufocată, inflația, cea mai mare din UE, și altele. Dar obsesia că el este salvatorul românilor, când deja i-a îngropat în taxe și impozite mărite, se vede deja de la o poștă”.

„Domnule Bolojan, dați drumul României din lanțul administrării pentru calcule personale și ambiții politice. Ați avut șansa să demonstrați echilibru și responsabilitate. Ați ales austeritatea fără sens, tăierile fără reformă și deciziile luate departe de oameni”, a subliniat, în încheiere, senatorul PSD de Olt Paul Stănescu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți