Primăria și Consiliul Local Sprâncenata, în parteneriat cu Consiliul Județean Olt, prin Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, organizează duminică, 31 mai 2026, în prima zi de Rusalii, cu începere de la ora 17:00, un spectacol extraordinar oferit de Ansamblul Folcloric „Doina Oltului” Slatina. Invitate speciale vor fi îndrăgitele interprete Maria Constantin (FOTO principală n.r.) și Codruța Filip.
Scena din curtea Primăriei Sprâncenata este gazdă a manifestării, în spectacol mai evoluând Dorina Mete, Constantin Ștefan, Mădălina Drăgan, Maria Dinu, Ana Burciu și Georgiana Țundrea.

„Primăria și Consiliul Local Sprâncenata vă invită cu drag la un spectacol folcloric extraordinar dedicat Zilei comunei Sprâncenata! Pe scena evenimentului vor urca artiștii Ansamblului Folcloric ‘Doina Oltului’, alături de Orchestra ‘Doina Oltului’, sub bagheta dirijorului Cristian Dumitru. Invitați speciali sunt Codruța Filip și Maria Constantin. Vă așteptăm să petrecem împreună o seară de neuitat, cu muzică autentic românească, voie bună și tradiții care ne unesc! Haideți să sărbătorim împreună comuna noastră!”, este invitația adresată de Marin Mihăeșteanu, primarul localității oltene.
