Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt și-a propus ca, în luna iunie a anului 2026, să organizeze cinci programe de formare profesională pentru nu mai puțin de 70 de persoane din județ aflate în căutarea unui loc de muncă. După urmarea acestor cursuri, oltenii pot ajunge să lucreze ca lucrător comercial, ospătar, ajutor bucătar și contabil.
Pentru prima dintre aceste meserii AJOFM Olt organizează două cursuri, iar pentru celelalte trei câte un curs.
„Principalele ocupații, în funcție de numărul de participanți, pentru care se vor organiza aceste programe de formare profesională gratuite pentru șomeri sunt lucrător comercial – 28 de persoane, ospătar – 14 persoane, ajutor bucătar – 14 persoane și contabil – 14 persoane. Serviciile de formare profesională sunt gratuite pentru şomerii indemnizaţi şi neindemnizaţi înregistraţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, iar persoanele care realizează venituri pot urma aceste programe de formare profesională suportând contravaloarea lor”, a declarat Elena Iordache, purtător de cuvânt al instituției.
Pentru informații suplimentare, cei interesaţi de unul dintre cele cinci programe de formare profesională se pot adresa la sediul AJOFM Olt din municipiul Slatina, cu sediul pe strada Crișan, nr. 31 bis, sau la numărul de telefon 0249.438.595, tasta 7.
