Consiliul Județean Olt a predat joi, 28 mai, cele 15 microbuze electrice destinate transportului școlar către un număr de tot atâtea unități administrativ teritoriale beneficiare din județ. Evenimentul s-a desfășurat cu începere de la ora 12:30, în parcarea Bazei Sportive din strada Tudor Vladimirescu, nr. 1 B, din satul Proaspeți, comuna Curtișoara.
Peste 14 milioane de lei este valoarea investiției, proiectul fiind finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu, iar beneficiari fiind autoritățile locale din comunele Osica de Sus, Tufeni, Scărișoara, Crâmpoia, Cilieni, Fălcoiu, Văleni, Brastavățu, Izbiceni, Rusănești, Tia Mare, Dăneasa, Mărunței, Dobrun și Curtișoara. La eveniment au fost prezenți Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, Ionuț Ivan, vicepreședinte al CJ Olt, și primari, viceprimari sau reprezentanți ai unităților administrativ teritoriale care au intrat în posesia acestora.
„Este un nou proiect european al Consiliului Județean Olt, care încearcă să acceseze fiecare măsură care i se adresează și care poate contribui nu doar la îmbunătățirea infrastructurii CJ Olt, dar și a primăriilor. Astăzi (joi n.r.), avem al doilea proiect în ceea ce privește microbuzele. După cum vedeți, ele nu sunt Ferrari. Un nou proiect însumând aproximativ 15 milioane de lei, 15 microbuze care merg către localitățile din județul Olt, contribuind de fiecare dată la îmbunătățirea calității învățământului. Pe lângă cele 20 luate pe fonduri europene, avem cele 15 microbuze luate printr-un program național, pe Administrația Fondului de Mediu, din fondul de mediu, proiect care vizează îmbunătățirea calității transportului elevilor. Criteriile de alegere a localităților unde ajung microbuzele sunt complexe, în principal, a contat numărul elevilor din fiecare localitate care necesită transport, lipsa microbuzului școlar sau microbuze foarte vechi, care nu mai îndeplineau condițiile tehnice. Să nu uităm că ultimul program național de masă pentru microbuze s-a făcut în 2012, de către Partidul Social Democrat”, a declarat Marius Oprescu.
Forul județean va accesa orice program pentru a primi microbuze școlare, pentru că în unele localități sunt foarte vechi, așa cum a mai spus Oprescu, președinte CJ, dar și lider al social democraților olteni.
„Vom fi de fiecare dată vigilenți și atunci când, ori pe fonduri europene, ori pe programe naționale, putem accesa achiziția, trebuie să continuăm acest lucru. La nivelul județului Olt trebuie îmbunătățit tot parcul de microbuze școlare, ele nu îndeplinesc condițiile, multe dintre ele sunt învechite, se bagă foarte mulți bani în reparația lor ca să le țină pe linia de plutire. Cred că ar fi mai eficient dacă ar apărea astfel de programe, iar toate localitățile din Olt, și nu numai, să beneficieze de un transport sigur, eficient și modern. Sunt localități care nu sunt acoperite. Acolo unde localitățile nu au fost incluse în acest program, iar microbuzul a căzut definitiv, împreună cu primăria respectivă, am hotărât să facă achiziția din bugetul propriu al primăriei, iar CJ contribuie din fondul de rezervă pentru achiziționarea lui”, a subliniat președintele Consiliului Județean Olt.
Peste 5.200 de elevi sunt beneficiari ai acestui proiect.
„Proiectul, în valoare de peste 14 milioane lei, a fost finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu, în cadrul Programului privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puțin poluante. Beneficiarii celor 15 microbuze electrice sunt peste 5.200 de elevi din cele 15 localități”, a completat Marius Oprescu.
Investiția susține dezvoltarea unui transport școlar modern și ecologic, contribuind atât la protejarea mediului, cât și la asigurarea unor condiții mai bune și mai sigure pentru accesul copiilor la educație, subliniază reprezentanții celei mai importante instituții administrative din județ.












