Primăria orașului Corabia îi informează pe toţi cetăţenii oraşului de pe malul stâng al Fluviului Dunărea, proprietari de familii de albine, păsări și animale în această săptămână se efectuează, cu ajutorul elicopterului, tratamente de combatere a ţânţarilor şi căpușelor pe raza urbei.
Concret, în perioada 18 – 21 iunie 2026, se va face tratament cu substanţe precum Microsin – insecticid care conține Cipermetrină şi Tetrametrină și Deltakill – insecticid care conţine Deltamethrin şi Prallethrin.
Însă, dacă vremea nu va permite efectuarea tratamentelor, perioada se prelungește.
„În acest sens cetăţenii sunt rugaţi să ia măsuri preventive pentru a împiedica consecinţele negative ale tratamentelor aplicate. Tratamentul se efectuează cu elicopterul. Menţionăm că perioada se prelungeşte în funcţie de condiţiile meteo neprielnice”, au transmis reprezentanții Primăriei orașului Corabia.
