Salariul mediu net al unui angajat din județ a fost de 5.084 lei în luna aprilie a anului 2026, Oltul fiind astfel pe locul 11 în clasamentul judeţelor din România ordonate descrescător. Acesta a fost în creștere cu 3% la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când a fost de 4.935 lei, anunţă reprezentanţii Direcţiei Regionale de Statistică. Însă, față de prima lună a primăverii, martie, câştigul salarial al unui oltean a fost în creștere cu doar 0,8 la sută, atunci fiind de 5.042 lei.
Cei mai mulţi bani continuă să câştige un salariat care lucrează în domeniul industrie și construcții.
„În aprilie, pe sectoare ale economiei, comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net în agricultură, silvicultură şi pescuit a scăzut cu 0,5%, 3.985 lei faţă de 4.007 lei, în timp ce în industrie şi construcţii a crescut cu 2,1 la sută, de la 5.723 lei la 5.844 lei, iar în servicii s-a înregistrat o scădere de 0,4%, 4.552 lei față de 4.570 lei”, a transmis Bogdan Tufeanu, purtător de cuvânt al DRS Olt.
Aşa cum o arată şi cifrele statisticienilor olteni, în luna aprilie a acestui an cel mai mare salariu l-au primit angajaţii din ramura industrie și construcții, respectiv 5.844 lei.
Însă, în a doua lună a primăverii, efectivul salariaţilor din judeţ a fost în scădere. Numărul angajaţilor a fost de 78.256 persoane, mai mic cu 1.098 persoane faţă de aceeaşi lună a anului 2025, când numărul acestora a fost de 79.354. Din totalul salariaţilor înregistrat la nivel naţional, efectivul judeţului Olt reprezintă o pondere de 1,4 la sută.
