30.3 C
Slatina
vineri,3 iulie,2026

Ultimele Articole

VIDEO. Bărbat de 43 de ani, din Izvoarele, arestat după ce și-ar fi bătut soția mai tânără cu 15 ani decât el

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 4 Coteana, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au reținut în seara zilei de miercuri, 1 iulie, un bărbat de 43 de ani, din comuna Izvoarele, cercetat pentru violență în familie. Olteanul care este acuzat că și-ar fi lovit soția mai tânără cu 15 ani decât el a fost, ulterior, arestat preventiv de magistrații Judecătoriei Slatina.

Fapta a fost comisă de acesta în dimineața zilei de miercuri, în jurul orei 09:15. Victima bătăușului, pe numele căruia s-a emis ordin de protecție, a fost rănită și a necesitat acordarea de îngrijiri medicale la spital.

„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 4 Coteana, au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că sora sa a fost agresată de către soț. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din comuna Izvoarele, în timp ce se afla la domiciliul său, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 28 de ani. În urma evenimentului, femeia a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportată la Spitalul Municipal Caracal. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, iar pe numele bărbatului de 43 de ani a fost emis un ordin de protecție provizoriu”, a declarat agentul principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

În urma administrării probatoriului, pe numele bărbatului a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. În cursul zilei de joi, 2 iulie, olteanul a fost prezentat Judecătoriei Slatina, magistrații dispunând măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. Însă, decizia instanței de judecată nu a fost una definitivă și deja a fost contestată de inculpat.

Polițiștii olteni reamintesc că ordinul de protecție reprezintă o măsură legală importantă, instituită pentru protejarea persoanelor aflate în situații de violență domestică. Oamenii legii încurajează toate persoanele aflate în astfel de situații să solicite sprijinul autorităților. Polițiștii, împreună cu instituțiile partenere, sunt pregătiți să intervină și să ofere suportul necesar pentru siguranța lor și a celor dragi.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți