20.3 C
Slatina
marți,21 iulie,2026

Ultimele Articole

Weekend de foc pentru polițiștii din Olt. Peste 300 de amenzi și zeci de permise suspendate în doar două zile

- Advertisement -

Sfârșitul de săptămână a adus o activitate intensă pentru polițiștii olteni, care au împânzit șoselele și zonele aglomerate din județ pentru a menține ordinea și siguranța publică. Oamenii legii au avut de furcă în special cu șoferii certați cu legea, fiind vizate în mod deosebit depășirea vitezei legale și consumul de alcool sau substanțe interzise la volan.

„În acest weekend, polițiștii olteni au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență și depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere, acționându-se preponderent împotriva celor care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive, dar și a celor care apasă prea tare pedala de accelerație”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Bilanțul acțiunilor arată o intervenție promptă din partea echipajelor. Polițiștii au răspuns la aproape 160 de solicitări, dintre care majoritatea au venit direct prin numărul unic de urgență 112. În urma controalelor, abaterile constatate au fost sancționate ferm: au fost aplicate peste 340 de amenzi, cu o valoare totală ce se apropie de suma de 76.000 de lei.

Nici la capitolul măsuri complementare lucrurile nu au stat altfel. Un număr de 21 de conducători auto au rămas fără permis de conducere, aproape jumătate dintre aceștia fiind prinși rulând cu o viteză cu peste 50 kilometri pe oră peste limita legală. Alți șoferi au fost lăsați pietoni din cauza băuturii sau a altor abateri grave. Totodată, polițiștii au retras 19 certificate de înmatriculare pentru mașini care prezentau defecțiuni tehnice sau nu aveau actele în regulă și au înregistrat 14 infracțiuni rutiere.

Prins fără permis, cu mașină neînmatriculată și alcoolemie uriașă la Piatra-Olt

Unul dintre cele mai grave cazuri constatate de polițiști a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 18 spre 19 iulie, în orașul Piatra Olt. În jurul orei 00:50, oamenii legii au tras pe dreapta un autoturism condus de un localnic în vârstă de 45 de ani. Când au verificat datele în sistem, polițiștii au descoperit că bărbatul nu avea dreptul de a conduce, neposedând permis pentru nicio categorie de vehicule, iar mașina la volanul căreia se afla nu era înmatriculată. Mai mult, la testarea cu aparatul etilometru a rezultat o concentrație de 0,87 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, iar acum este cercetat penal pentru toate cele trei infracțiuni comise.

Tânăr din Morunglav, cu alcoolemie record de 1,12 mg/l și fără permis de conducere

Un caz similar a fost înregistrat și sâmbătă seară, în jurul orei 20:00, pe raza localității Morunglav. Polițiștii din Balș au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 34 de ani din comună. Verificările au arătat rapid că nici acesta nu obținuse vreodată permisul de conducere. Simțind un miros puternic de alcool, polițiștii l-au testat cu etilometrul, aparatul indicând o valoare uriașă: 1,12 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, șoferul de ocazie a fost condus la spital pentru analize de sânge și s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului.

Reprezentanții IPJ Olt avertizează că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, obiectivul principal fiind reducerea pericolelor din trafic și protejarea vieții cetățenilor.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți