Compania INSPET SA continuă lucrările de extindere și modernizare a infrastructurii energetice din România, având în derulare o nouă etapă strategică în cadrul proiectului gazoductului Ghercești – Jitaru, dezvoltat pentru beneficiarul național TRANSGAZ SA.
În această perioadă, echipele de specialiști lucrează la realizarea subtraversării râului Olt, o lucrare complexă de inginerie executată prin tehnologia de foraj orizontal dirijat (HDD). Proiectul presupune montarea unei conducte izolate mecanic, cu diametrul de 610 milimetri, pe o lungime spectaculoasă de peste 850 de metri.
Subtraversările de acest tip reprezintă o componentă esențială în dezvoltarea rețelei naționale de transport al gazelor naturale, fiecare etapă implicând provocări tehnice majore și o coordonare riguroasă în execuție. Cu o vastă experiență în domeniu, reprezentanții INSPET SA au subliniat importanța acestor investiții într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook a companiei.
„Experiența companiei noastre în utilizarea tehnologiei de foraj orizontal dirijat s-a construit în timp, prin proiecte complexe și prin dezvoltarea continuă a capabilităților tehnice. Am lucrat la proiecte care, la momentul respectiv, au fost premiere absolute pentru România, iar astăzi au devenit repere importante în domeniul infrastructurii de fluide energetice. De-a lungul anilor, au fost multe astfel de lucrări, printre care subtraversarea râului Olt în cadrul BRUA – unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare a infrastructurii de transport al gazelor naturale, precum și subtraversările fluviului Dunărea și râului Prut, în cadrul proiectelor de interconectare a sistemelor naționale de transport al gazelor naturale. Subtraversarea râului Olt din cadrul proiectului Ghercești – Jitaru se înscrie cu succes în această serie de lucrări de înaltă complexitate realizate de noi”, au transmis reprezentanții INSPET pe pagina de socializare a instituției
Prin finalizarea acestei noi etape pentru TRANSGAZ SA, INSPET SA își reconfirmă rolul de partener tehnic de bază în proiectele majore de interconectare și securitate energetică din regiune.



