În după-amiaza zilei de 6 august, dată la care credincioșii ortodocși au prăznuit marea sărbătoare a Schimbării la Față a Domnului, comunitatea din Văleni a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul celei de-a XXII-a ediții a tradiționalei „Sărbători a Lubeniței”. Manifestarea, devenită un simbol al hărniciei și tradiției locale din județul Olt, a fost organizată de Primăria și Consiliul Local Văleni, sub coordonarea edilului Ion Belu.
La eveniment a fost prezentă și o delegație a PSD Olt, în fruntea căreia s-a aflat Marius Oprescu, președintele organizației județene, prim-vicepreședinte PSD la nivel național și președinte al Consiliului Județean Olt. Prezența conducerii județene a reconfirmat sprijinul continuu acordat producătorilor locali și proiectelor de dezvoltare rurală.
Cu acest prilej, Marius Oprescu, președintele CJ Olt, a subliniat importanța susținerii gospodarilor din zonă.
„Sărbătoarea Lubeniței de la Văleni – o tradiție care ne aduce împreună an de an! Am fost alături de primarul Ion Belu și de locuitorii din Văleni la ediția cu numărul 22 a acestei sărbători reprezentative pentru județul Olt. Munca gospodarilor din zonă merită toată recunoștința și susținerea noastră! Continuăm să sprijinim producătorii autentici și proiectele care dezvoltă comunitățile locale. Felicitări tuturor participanților și câștigătorilor!”, a declarat liderul social democraților olteni.
Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă caldă și festivă, reunind numeroși localnici și oaspeți care au celebrat roadele pământului și dedicația legumicultorilor din Văleni.








