29.8 C
Slatina
luni,24 august,2026

Ultimele Articole

Vlădila. Tânăr din Craiova, depistat băut la volan pe DN 54

- Advertisement -

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 54, în comuna Vlădila, deși consumase băuturi alcoolice.

Incidentul a avut loc în seara zilei de duminică, 22 august, în jurul orei 22:45, când oamenii legii din cadrul Secției 5 de Poliție Rurală Deveselu au oprit pentru control autoturismul condus de tânăr. Potrivit polițiștilor, acesta prezenta halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilometru.

Craioveanul a fost depistat la volan cu o alcoolemie de 0,47 mg/l în aerul expirat.

„În urma testării, aparatul etilometru a indicat o valoare de 0,47 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate spitalicească, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat inspector Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Polițiștii continuă cercetările în cauză pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale.

FOTO: Imagine reprezentativă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți