Dimineața zilei de miercuri, 26 august, părea una obișnuită pentru locuitorii municipiului Slatina, însă momentele de neatenție ale unui conducător auto au creat panică în traficul de pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza. Imaginile surprinse de un trecător în zona sensului giratoriu de la Vălcea arată cum un automobilist a încurcat benzile de circulație și a rulat pe contrasens câteva zeci de metri, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Tragedia a fost evitată datorită vigilenței celorlalți șoferi și intervenției prompte a unui echipaj din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Slatina, care se afla în patrulare în zonă. Polițiștii au reușit să oprească autoturismul la timp, prevenind producerea unui accident rutier, astfel că incidentul s-a încheiat fără persoane rănite sau pagube materiale.
FOTO: Captură video postat pe pagina de Facebook Slatina News
La volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 68 de ani, din comuna Bălteni. Potrivit inspectorului de poliție Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 866 de lei. Totodată, ca măsură complementară, oamenii legii i-au suspendat bărbatului dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 60 de zile.



