UPDATE: În total, potrivit datelor oficiale remise în jurul orei 01:30, cinci persoane au avut nevoie de acordarea primului ajutor, însă două dintre acestea au refuzat transportul la spital.
„Pompierii militari din cadrul ISU Olt intervin în acest moment pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință cu regim de înălțime P+1, cu o suprafață de aproximativ 120 metri pătrați, situată în municipiul Slatina. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul locuinței. La intervenție participă două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de hidroperforare, un echipaj de prim ajutor SMURD B2 și o autospecială ABROL. În eveniment au fost implicate cinci persoane. Trei dintre acestea, două persoane vârstnice și o minoră, au fost transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate. Celelalte două persoane au refuzat transportul la spital”, a transmis plutonierul Cristian Firică, purtător de cuvânt al ISU Olt.
Articol inițial: Incendiu puternic în apropiere de sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, din municipiul Slatina, izbucnit puțin după ora 23:00 a zilei de sâmbătă, 3 octimbrie. Din primele date, o casă de pe strada Aleea Tipografului, a fost cuprinsă de flăcări, aceasta arzând generalizat în momentul sosirii prompte a echipajelor de pompieri, dar și a paramedicilor SMURD și a echipajelor medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Olt.
Sursă foto: Capturi din video postate pe Info Trafic Slatina – Grup Facebook
Misiunea salvatorilor era una în dinamică și după miezul nopții de sâmbătă spre duminică, din primele date existând trei victime, una dintre ele fiind o fată intoxicată cu fum, iar celelalte două bunicii acesteia găsiți în stare de șoc, cu toții fiind transportați imediat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, pentru efectuarea de investigații medicale amănunțite.
Sursă video și foto principală: ISU Olt
Revenim cu amănunte…






