Familia afectată de incendiul de acum aproape două săptămâni, care a distrus aproape în totalitate o casă de pe strada Aleea Tipografului, din municipiul Slatina, cuprinsă de flăcări în urma unui scurtcircuit electric produs la un frigider din foișorul aflat chiar lângă imobil, trece printr-o adevărată dramă. După ce fetița de 7 ani a proprietarilor, cunoscuți fotografi în Slatina, a suferit arsuri pe 15 la sută din suprafața corpului și acum este încă internată și sub observație la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, ambii bunici ai acesteia au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slatina, fiind internați pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă. După ce bunica, profesoară de matematică ieșită acum la pensie, care a fost mai bine din punct de vedere medical avea să fie externată joi, 15 octombrie, din spital, soțul acesteia, profesor de desen tehnic la bază, și el pensionar, avea să moară la scurt timp pe patul de spital. Starea de sănătate a bunicului în vârstă de 68 de ani era mai gravă având în vedere că, potrivit unor surse medicale, nu mai putea respira singur și necesita urgent efectuarea unei proceduri ECMO (Extracorporeal Membrane Oxygenation sau oxigenarea prin membrană extracorporală), un tratament de terapie intensivă de ultimă instanță care preia temporar funcția inimii și/sau a plămânilor atunci când acestea cedă. Doctorii slătineni au încercat tot posibilul să îl transfere pe bărbat la una dintre unitățile sanitare din țară care fac astfel de intervenții chirurgicale, însă vârsta înaintată și lipsa locurilor nu a permis acest lucru.
Anunțul decesului lui Marin Dragomiroiu a fost făcut public în dimineața zilei de vineri, 16 noiembrie, de nora sa Alexandra, pe pagina oficială de Facebook.
„Cu profundă durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă a celui care a fost soț, tată, bunic și profesor. Plecarea lui lasă un gol imens în sufletele noastre, dar și amintiri prețioase pe care le vom păstra mereu. Va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre și ale celor care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să te odihnească în pace, bunicule! Vei rămâne mereu în sufletele și în amintirile noastre”, este mesajul de condoleanțe transmis de fotografa Alexandra.
Potrivit acesteia, cei care doresc să își ia rămas-bun o pot face începând de vineri, 16 octombrie, de la ora 14:00, la Capela Bisericii cu Hramul „Sfântul Mina” din Slatina. Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la ora 12:30, la Biserica „Sfântul Mina” din Slatina, după care îl vom conduce pe ultimul drum și îl vom înmormânta în comuna Curtișoara.
Sincere condoleanțe familiei! Odihnă veșnică!
