1.2 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Autoritățile județene și locale au comemorat martirii Revoluției din ’89, la Troița Eroilor din Slatina

- Advertisement -

Sunt 34 de ani care au trecut de la Revoluţia din anul 1989, ziua de 22 Decembrie fiind una dintre zilele care au marcat şi schimbat soarta poporului român pentru totdeauna. Potrivit istoricilor, atunci au avut loc o serie de proteste, lupte de stradă şi demonstraţii care au dus la sfârşitul regimului comunist din România şi la căderea dictatorului Nicolae Ceauşescu, cel care până la acea dată a fost şeful statului român.

Din acel an, în municipiul Slatina, ca de altfel şi în alte mari localități din județ și țară, sunt comemoraţi eroii martiri căzuţi la Revoluţia din Decembrie ’89. Manifestările dedicate împlinirii a 34 de ani de la victoria asupra comunismului s-au desfășurat vineri dimineața, cu începere de la ora 10:00, la Troița Eroilor Revoluției de pe platoul Casei de Cultură a Tineretului Slatina, în prezența mai multor oficiali.

Îi enumerăm aici pe prefectul de Olt Mario De Mezzo, subprefectul Cosmin Floreanu, deputații PSD Florin Barbu, ministru al Agriculturii, și Emil Albotă, deputatul PNL Gigel Știrbu, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean, Virgil Delureanu și Ionuț Ivan, vicepreședinții aceleiași instituții, Emil Moț, primar al municipiului Slatina, Gigi Vîlceleanu și Alexandru Berechet, viceprimarii Slatinei, reprezentanți ai unor asociații de revoluţionari din Olt, dar și reprezentanţi ai instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale din teritoriu.

După salutul prefectului județului dat gărzii de onoare și interpretarea imnului de stat al României de fanfara de estradă Lyra Band a Primăriei Slatina, un sobor de preoți de la Episcopia Slatinei și Romanaților au ținut o scurtă slujbă de cinstire a martirilor Revoluției din județ, momentul fiind urmat de o alocuțiune despre semnificația acestui eveniment rostită de reprezentantul instituției Guvernului din teritoriu. Pe imnul Eroilor, manifestarea a continuat cu depunerea de coroane de flori la troiță, dar și defilarea gărzii de onoare și cu atunci când oficialităţile au depus la Troiţa Eroilor coroane de flori pentru a-i omagia pe martirii din revoluţiei din Decembrie ’89. Atunci, potrivit datelor de pe placa comemorativă a troiţei, au murit pentru libertatea acestei ţări şi 11 olteni, respectiv sublocotenent Ion Argherie din Rotunda, maior Andrei Burcea din Caracal, Adrian Călin din Vlădila, sublocotenent Nicolae Ciobanu din Tufeni, Silviu Motohan din Traian, sublocotenent Victor Olaru din Pârşcoveni, sublocotenent Daniel Gh. Popa din Comani – Drăgăneşti Olt, Gheorghe Ioan Radu din Slătioara, Ion Sasu din Slatina, sublocotenent Iancu Sîrbulescu din Obârşia şi Doru Surghe din Vişina.

În urmă cu șapte ani, această troiță a Eroilor Revoluției din fața Casei de Cultură a Tineretului a fost restaurată de meşterul popular Gheorghe Tănase, din comuna Corbu, omul care a realizat lucrarea de pe platoul Casei de Cultură a Tineretului Slatina. Din păcate, sculptorul în lemn, declarat Tezaur Uman Viu în anul 2018, a trecut în neființă la sfârșitul anului 2020, la vârsta de 73 de ani.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți