Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Olt anunță că, din data de 3 octombrie 2023, a început perioada de supraveghere a gripei, virozelor și pneumoniilor, pentru sezonul rece 2023 – 2024. Totodată, sunt monitorizate și cazurile de Covid confirmate la nivelul județului. Astfel, doar în prima săptămână a acestui an au fost șapte olteni diagnosticați cu gripă și alți 22 confirmați cu virusul SARS-CoV-2.
De la debutul sezonului rece, sunt 13 persoane din județ care au fost confirmate cu gripă, iar un număr de peste 29.000 de olteni s-au vaccinat antigripal.
„În prima săptămână a anului 2024, la nivelul județului Olt s-au înregistrat 582 cazuri de infecții respiratorii acute, cu 24 internări, 404 cazuri de pneumonii, cu 88 internări, și șapte cazuri de gripă. Sunt patru femei și trei bărbați diagnosticați, două cazuri fiind în mediul urban și cinci în mediul rural. Vorbim de pacienți cu vârste cuprinse între 0 – 81 ani, la bebeluși de până într-un an fiind două cazuri, la categoria 15 – 49 de ani – un caz, între 50 – 64 ani – două cazuri și la peste 65 ani – două cazuri, care s-au prezentat în serviciile specializate ale Spitalului Județean de Urgență Slatina și Spitalul Municipal Caracal, cu simptomatologie compatibilă cu gripa, motiv pentru care s-au recoltat probe pentru investigarea cazurilor cu laboratorul. În urma rezultatelor de laborator, cele șapte persoane au fost confirmate cu virusul gripal tip A. Situația cumulativă a cazurilor de gripă, începând cu 1 octombrie 2023 și până pe 8 ianuarie 2024, arată că sunt 13 cazuri confirmate prin metoda RT-PCR cu virusul gripal tip A nesubtipate, persoanele nefiind vaccinate antigripal. Vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură și eficientă măsură profilactică. Iar numărul persoanelor vaccinate antigripal împotriva gripei, între 1 octombrie 2023 și până la 1 ianuarie 2024 este de 29.009”, a declarat asistenta Gabriela Gogiu, purtător de cuvânt al DSP Olt.
Pentru limitarea extinderii infecțiilor virale, inclusiv gripă reprezentanții instituției sanitare recomandă oltenilor: evitarea, pe cât posibil, a aglomerărilor umane și a contactului cu persoanele bolnave; folosirea batistei de unică utilizare; respectarea unui regim sănătos de viață – alimentație bogată în legume și fructe; evitarea consumului de alcool, cofeină, pentru că acestea pot duce la deshidratare și
astfel la agravarea simptomelor; adaptarea unei ținute vestimentare adecvate sezonului; menținerea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea transmiterii bolii în comunitate; evitatea automedicației și prezentarea la medicul de familie în cazul apariției unor semne/simptome compatibile cu gripa.
Sursa citată mai spune că în intervalul 1 – 7 ianuarie 2024, în Olt au fost înregistrate și 22 de cazuri confirmate cu infecția Covid, cinci dintre ele fiind la categoria de vârstă 0 – 18 ani, zece la 19 – 65 de ani și șapte la categoria peste 65 de ani, din totalul persoanelor infectate șase fiind internate.
Sursa foto: Arhivă